În urma răpirii sportivilor isralieni și a schimbului de focuri cu autoritățile germane au pierit nouă sportivi israelieni, cinci dintre cei opt teroriști palestinieni și un polițist german.
Conform cotidianului Tagesspiegel, imediat după clarificarea situației, autoritățile germane au căutat stabilirea unor contacte pozitive în sfera teroriștilor palestinieni.
În memoriile sale, ministrul german de Interne de la acea vreme, Hans-Dietrich Genscher s-a declarat mulțumit de modul în care opinia publică mondială a catalogat managementul de criză al germanilor.
Genscher s-a autopropus atunci la schimb cu prizonierii isralieni, însă oferta a fost refuzată de teroriști.
Chiar dacă zece oameni nevinovați au pierit în ambuscada de la aeroportul militar Furstenfeldbruck, “la câteva zile în țară și în străinătate a rămas impresia că am făcut tot ce a fost posibil”, notează Gescher.
Israelul a fost de altă părere.
Conform unor documente declasificate în 2012 , într-un raport redactat imediat după evenimentele tragice, șeful serviciului de informații externe israelian Mossad acuza autoritățile germane de “incompetență și indiferență”.
Germanii ar fi încercat să soluționeze situația cât mai rapid, ca să nu afecteze desfășurarea competiției sportive, iar la ambuscada de la aeroport “nu au depus nici cele mai mici eforturi pentru salvarea vieților ostaticilor.”
Noi contacte în Orientul Mijlociu
Supărare și mai mare a declanșat inițiativa germanilor în lunile și anii care au urmat de a ceda tentativelor de șantajare din partea teroriștilor palestieni si de a căuta stabilirea unor contacte cu grupări palestiniene, unele chiar din rândul teroriștilor.
În urma unei cercetări realizate de Tim Geiger în arhiva Ministerului de Externe german, s-a confirmat teoria că mai presus de condamnarea celor trei teroriști rămași în viață a fost efortul de a proteja Germania de eventuale noi atacuri teroriste.
Geiger susține că în special diplomați germani din țările arabe ar fi insistat ca organizațiile palestiniene apropiate teroriștilor să nu fie ignorate complet.
În ceea ce privește contactul cu palestinienii, guvernul german nu era putere centrală în Comunitatea Europeană. “Ea a încercat să țină cont de Israel, în timp ce Franța și Italia s-au ocupat mai intens de stabilirea de contacte”, consideră Geiger.
Deturnarea avionului Lufthansa
Relația cu guvernul israelian s-a deteriorat și mai mult la două luni de la atentate, după reacția Bonnului la deturnarea avionului Lufthansa, pe ruta Beirut-Zagreb, de către teroriști Organizației pentru Eliberarea Palestinei.
Autoritățile germane au acceptat imediat cerințele teroriștilor palestinieni și i-au eliberat pe cei trei teroriști încarcerați pentru luarea de ostatici de la JO 1972.
Aceștia au primit permisiunea de a părăsi Germania.
Într-o scrisoare adresată Goldei Meir, premierul de atunci al Israelului, cancelarul german Willy Brandt justifica acțiunea prin faptul că “în acest caz nu exista altă opțiune”.
La cinci ani după aceea, când unul dintre teroriștii de la JO 1972 a fost capturat în Franța, autoritățile germane au arătat un interes scăzut pentru a-i permite lui Abu Daud să zboare de la Paris în Algeria.
“Guvernul Schmidt-Genscher a acționat cu reținere când a venit vorba despre urmărirea penală a teroriștilor palestinieni. Niciunul dintre aceștia nu a trebuit să răspundă în fața vreunui tribunal german”, amintește Geiger.
El consideră că autoritățile germane au ales calea politicii pragmatice. “Obiectivul german a fost de a nu transforma țara într-o țintă pentru noi atacuri teroriste. A fost o dorință politică legitimă”.
Israelul a suspectat mult timp că răpirea aeronavei Lufthansa a avut loc cu cunoștința autorităților germane, pentru a scăpa de cei trei teroriști rămași în viață pe teritoriul lor. Echipa lui Geiger respinge această ipoteză invocând lipsa de probe.
