Pe 21 noiembrie 1800, este rândul Congresului, alcătuit din Senat și Camera Reprezentanților, să se mute în noua capitală federală.
În anul următor, în martie 1801, Thomas Jefferson devine primul președinte care își preia funcția la Washington. Capitala abia dacă numără trei mii de locuitori.
Convenția decisese în 21 februarie 1787 ca Statele Unite să aibă o nouă capitală. Din dorință de echilibru, ea alege să o amplaseze între statele din Nord și cele din Sud, la granița dintre Maryland și Virginia.
Este vorba de un teritoriu mlăștinos pe malul drept al râului Potomac, unde este creat districtul Columbia (District of Columbia, D.C.), un teritoriu federal administrat de guvernul central.
Versailles-ul de pe Potomac
Planul de urbanism al Washingtonului este creația lui Pierre Charles L’Enfant, un arhitect francez care luptase la Saratoga în armata lui La Fayette și a insurgenților americani. Acesta decide să construiască un oraș „regal”, după modelul Versailles-ului.
Washington, numită astfel în cinstea celui dintâi președinte al Statelor Unite (mort în 1799), are un plan geometric cu străzi paralele întretăiate de bulevarde oblice care dau în piețe circulare.
Toate clădirile administrative originale se înscriu în Triunghiul Federal format de Capitoliu (sediul Congresului), Casa Albă și Memorialul lui George Washington (un obelisc de 169 de metri înălțime).
Reședința prezidențială, situată pe Pennsylvania Avenue NW, este inaugurată în 1800 sub numele de Executive Mansion, rebotezată rapid Casa Albă.
Arsă parțial de englezi, în 1812, este reconstruită în stil neoclasic georgian.
Pe celălalt mal al Potomacului, orașul Arlington, situat în Virginia, adăpostește din 15 ianuarie 1943 cartierul general al Departamentului Apărării, numit Pentagon datorită formei sale.
Este cea mai mare clădire de birouri din lume, cu 28 de kilometri de culoare.
La Arlington se află, începând cu 1861, necropola națională înființată pe plantația generalului Robert E. Lee, comandantul trupelor Confederate în timpul Războiului de Secesiune.
