Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Se vinde părul lui Washington
Articole online

Se vinde părul lui Washington

Șuvițe din părul lui George Washington și al soției sale, Martha, decretul lui Andrew Johnson pentru o zi de doliu după asasinarea lui Abraham Lincoln și un stilou folosit de Warren Harding pentru a semna încheierea implicării Statelor Unite în Primul Război Mondial se numără printre cele aproape 300 de obiecte prezidențiale care vor fi vândute la licitație de Ziua Președintelui, a treia zi de luni din februarie.

Casa de licitații din Boston, RR Auction, a anunțat că vânzările au început joi, 11 februarie, și se vor prelungi până pe 18 februarie.

Printre alte articole scoase la licitație se mai află puloverul roșu de la Harvard al lui John F. Kennedy și o fotografie cu Lincoln și fiul său, Tad, semnată de președinte.

Mai sunt și numeroase documente și hârtii personale semnate de John Quincy Adams, James Monroe, James Madison, Andrew Jackson, Martin Van Buren, Zachary Taylor, Millard Fillmore, James Buchanan, Ulysses S. Grant, James Garfield și alți președinți.

Purtătorul de cuvânt al casei RR Auction, Mike Graff, a declarat că această colecție „celebrează stimații comandanți supremi ai Americii”.

„De la zilele întemeierii națiunii până în vremurile moderne, aceștia sunt liderii care au condus Statele Unite în vremuri de pace și de război”, a adăugat Graff, citat de Associated Press.

Șuvițele de păr ale soților Washington au fost lăsate familiei strănepoatei acestora.

Anul trecut, RR Auction, a vândut o șuviță de păr a lui Lincoln înfășurată într-o telegramă pătată de sângele său, de când a fost asasinat, din 1865. Piesa a fost achiziționată de un cumpărător neidentificat pentru suma de 81.000 de dolari.

Decretul lui Johnson pentru instituirea unei zile de doliu pentru moartea lui Lincoln este datat pe 31 mai 1865. Textul decretului este următorul:

„Mâine, 1 iunie, fiind ziua desemnată reculegere specială și rugăciune, în urma asasinării lui Abraham Lincoln, defunctul președinte al Statelor Unite, Biroul executiv și diferitele departamente vor fi închise toată ziua.”

Puloverul de la Harvard al lui JFK a fost dobândit de Herman Lang, un cameraman de la CBS care a filmat un interviu cu Jacqueline Kennedy în 1964, anul următor asasinării președintelui la Dallas.

Lang a spus că îi este frig, iar una dintre asistentele lui Jacqueline i-a adus puloverul, explică RR Auction. El a vrut ulterior să-l returneze, însă i s-a spus că îl poată păstra.

Registration

Aici iti poti reseta parola