„L-au închis în sala de ședinte a Palatului Curentul, de la etajul unu, cu o sticlă de băutură fină în față și l-au amenințat că până nu termină poemul, nu-l vor lăsa să iasă afară”.
Bineînțeles, Deșliu, unul dintre primii scriitori convertiți la proletcultism, s-a conformat, lăsând un poem cu care elevii au fost chinuiți în următoarele decenii.
Socotit punctul culminant al literaturii despre continua ascuţire a luptei de clasă, poemul Lazăr de la Rusca a fost publicat în Scînteia din 6 august 1949 cu următorul motto:
„În memoria lui Lazăr Cernescu, ţăran sărac, şi a tovarăşilor săi căzuţi în lupta împotriva duşmanilor clasei muncitoare şi a ţărănimii muncitoare, în lupta pentru socialism, pentru înflorirea patriei“.
Cu aceasta ocazie, Mihai Beniuc, „poetul de pe Crișuri”, il elogia in Scânteia pe tânărul autor:
Adevărata poveste a „eroului” comunist Lazăr de la Rusca, a devenit emblematic pentru regimul comunist, o spune istoricul Ionuţ Costea în cartea „Mitbiografia în comunism şi postsocialism”.
Lazăr Cernescu, un ţăran muzicant sărac, trecut din interes la comunişti în armată pentru a fi numit pădurar şi care, datorită că a fost informator al Securităţii comuniste, a fost asasinat de către gruparea de partizani colonelul Uţă – Spiru Blănaru în pădure, la locul „Peştera”, în urma unei capcane întinse la o nuntă.
E ucis pe 8 noiembrie 1948.
Torturat bestial, cu ochii scoşi, nasul tăiat, cu pielea luată de pe carne, împuşcat şi apoi ucis cu pietre, trupul lui Lazăr Cernescu e descoperit de forţele de Miliţie abia după cinci luni în primăvara lui 1949.
Între timp familia lui a fost anchetată, fiind suspectată că Lazăr Cernescu a trecut la partizani.
Descoperindu-se cadavrul torturat, Securitatea şi PCR şi-au dat seama de potenţialul uriaş propagandistic al cazului.
Dintr-o dată Lazăr Cernescu devine în Scânteia şi presa comunistă locală eroul ucis bestial de bandiţi, văzute ca rămăşiţele vechiului regim burghezo-moşieresc.
Lazăr Cernescu e prezentat în presa de partid ca eroul luminator al poporului, frumos, muncitor şi blând în timp ce trupele de partizani în oglindă sunt personaje ale întunericului, urâte şi lupi sălbatici, care se opun în calea instaurării socialismului prezentat ca o societate perfectă şi solară.
Scriitorii proletcultişti, ca Dan Deşliu vin la faţa locului, la Teregova-Domaşnea să se documenteze pentru poemul „Lază de la Rusca”, care devine subiect în manualele de clasa a X şi XI-ea la liceu.
În procesul spectacol din vara lui 1949, sunt judecaţi „bandiţii” care l-au ucis pe eroul comunist, ce ca secretar al plasei făcea înscrieri în partid şi propagandă pentru noul regim.
Partizanii au aflat că Lazăr Cernescu era şi informator al poliţiei aşa că l-au răpit de lângă mamă şi soţie şi l-au ucis.
Reportaje de la proces
Prozatorul Petru Dumitriu transmite reportaje de la proces pentru Scînteia, ca apoi să publice nuvela „Vânătoare de lupi” având erou principal pe Lazăr de la Rusca, iar „lupii” fiind partizanii.
Radu Theodoru scrie un roman în două volume „Muntele”.
În primul volum elogiază lupta comuniştilor şi pe Lazăr Cernescu, dar în volumul doi care apare în perioada lui Nicolae Ceauşescu nuanţează „vânătoarea de lupi” cu interogaţii la arestările abuzive ale Securităţii.
În anii 1978/1979, numele lui Lazăr Cernescu nici nu mai apare ca erou, ba chiar se trece sub tăcere uciderea sa.
Ceauşescu nu mai dorea să preia „eroii” lui Dej. Şi numele cinematografului din Caransebeş „Lazăr Cernescu” devine „Tineretului”.
