Geagu devenise țintă a Securității de pe 19 noiembrie 1946, ziua în care comuniștii au furat pe față alegerile.
În puține locuri s-a reușit anularea scrutinului, unul dintre acestea fiind comuna Izvoarele, datorită studentului țărănist Traian Marinescu.
„Văzând comportamentul abuziv al reprezentanților comuniștilor, care introduceau în urne sute de buletine de vot ștampilate anterior în favoarea Blocului Partidelor Democratice (alianță dominată de comuniști), Traian Marinescu Geagu a pătruns cu mitraliera în secția de vot, scoțând urnele în curte și incendiindu-le.
Acesta a fost singurul mod în care a putut protesta împotriva falsificării alegerilor și violenței comuniștilor.
Comuna Izvoarele din județul Dâmbovița s-a numărat printre puținele localități din România ocupată de sovietici în care comuniștii au fost nevoiți să repete alegerile, permițând și prezența observatorilor americani, prefectul Gogu Popescu, viitor general de Securitate, suferind o rușine pe care nu o va ierta niciodată”, aflăm de pe siteul Muzeul Rezistenței.
Nici înger, nici demon
O istorie completă se găsește în articolul „Nici îngeri, nici demoni: Traian Marinescu-Geagu şi Benone Milea”, publicat de Radu Petrescu în revista „Memoria” Nr. 77:
La jumătatea lunii iunie 1948, în zona Stoenești–Cetățeni, chemat de doi localnici membri ai micului grup condus de Arsenescu (Gheorghe și Ion Purnichescu, industriași liberali naționalizați), apare și un fugar dâmbovițean, urmărit în toată țara pentru sustragerea de la o condamnare de 8 ani închisoare pentru rebeliunea organizată cu prilejul alegerilor de la 19 noiembrie 1946.
Traian Marinescu-Geagu (25 de ani), un tânăr țărănist din organizația condusă de Cezar Spineanu, dejucase prin forță, împreună cu alți doi tineri (Marin Badea și Nicolae Preda), planurile faimosului prefect de Dâmbovița, Gogu Popescu (viitor șef al Direcției Contrasabotaj dincadrul Departamentului Securității Statului), de a falsifica alegerile în comuna Izvoarele, arzând urnele de vot umplute din timp cu buletine ștampilate „Soarele”, în lipsa delegaților partidelor de opoziție.
Arderea urnelor nu poate fi ascunsă și alegerile se vor repeta, cu victoria „glorioasă” a BPD.
De statură herculeană (în 1945 fusese acuzat de moartea a doi soldați sovietici aflați în luptă cu țuica din butoaie și cu tinerele fete din Târgoviște), fugarul peregrinează timp de un an și jumătate pe la diverși cunoscuți din cele trei județe învecinate (Dâmbovița, Muscel și Argeș). Printre altele, ajunge la Ion Mihalache, în Dobrești, dar și la Ion Diaconescu, în Boțești.
În iunie 1948, a fost găzduit timp de 2 zile la unchiul său din Stoenești, preotul-profesor Gheorghe Cotenescu, fost deputat de Muscel și bun prieten cu colonelul Arsenescu încă din anii ’30.
Garantat într-un fel de acesta, este preluat de acolo de către oamenii lui Arsenescu și dus spre Dragoslavele, de unde au urcat cu toții în Muntele Roșu, unde erau așteptați de frații Arsenescu, Alexandru (Sandu) Alexandrescu, Gheorghe Hachenzellner, frații Ion (Țică) și Gheorghe Purnichescu, Purnichi și Ivan (ultimii patru din Cetățeni).
În scurt timp, reușește să cunoască pe toți membrii grupului, din București (fostul deputat Nicolae Enescu, Ion Constantinescu, fostul șef de cabinet alministrului Alexandru Alexandrini etc.), Câmpulung (rudele lui Arsenescu și curierii acestuia, inclusiv pe Miron Grigore, farmacistul Gheorghe Chiriță etc.), dar și din localitățile din împrejurimi, de la Pimen Bărbieru, starețul schitului Cetățuia-Negru Vodă, cel însărcinat de Arsenescu să ia jurământul noilor membri pe o cruce din piatră, până la frații Greculescu din Cetățeni, mai mulți stoeneșteni (Costantin Banu, frații Traian și Iosif Cotenescu, Romu Luca, frații Ion și Sever Vasilescu, Ion I. Mușetescu și Iosif I. Mușetescu, tată și fiu), dragoslavenii Longin Predoiu, Alexandru Catrinu, Toma Burtea și Dumitru T. Burtea, tată și fiu, preotul Iosif Mușetescu din Suslănești etc.
Pe scurt, cunoaște întreaga rețea pe care Arsenescu reușise să o construiască în timp.
