Pe 10 mai 1941, Rudolf Hess se paraşutează în Scoţia, cu gândul de a propune Marii Britanii un plan de pace. Tentativa sa se soldează cu un eşec: este arestat şi ţinut închis până la sfârşitul războiului, când este transferat în Germania, pentru Procesul de la Nürnberg. Aici, pe 16 octombrie 1946, este condamnat la închisoare pe viaţă pentru crime împotriva păcii.
–Rudolf Hess (stg.) alături de Joachim von Ribbentrop la Procesul de la Nürnberg–
Rămâne închis până în 1987 în celula cu numărul 7 a închisorii Spandau, din Berlinul de Vest. La 93 de ani, se sinucide spânzurându-se cu un cablu electric.
Zvonurile încep să circule cu repeziciune. Unii bănuiesc că prizonierul din celula 7 fusese asasinat de CIA sau de SAS, alţii că deţinutul nu era adevăratul Rudolf Hess şi că ar fi fost înlocuit cu o sosie înainte de a fi fost transferat la Spandau.
Este una dintre teoriile conspiraţioniste cele mai vehiculate legate de Al Doilea Război Mondial. Chiar şi preşedintele american Franklin Delano Roosevelt subscria la această idee. Ea a fost susţinută mai ales de medicul britanic de la Spandau, W. Hugh Thomas, care afirma că prizonierul prezenta diferenţe fizice faţă de Hess, că refuza să-şi vadă familia şi părea să sufere de amnezie.
În ciuda celor patru anchete ordonate de guvernul britanic pe această temă, teoria complotului se încăpăţâna să nu moară.
Însă, la începutul lui 2019, un grup de experţi austrieci în biologie moleculară de la Universitatea din Salzburg a publicat în revista Forensic Science International Genetics un studiu care infirmă teoria.
Odată cu deshumarea lui Hess în 2011, incinerarea şi aruncarea cenuşii în mare (mormântul din oraşul său natal Wunsiedel devenise loc de pelerinaj) se credea că orice urmă de ADN a acestuia a dispărut.
Dar, în timpul încarcerării sale, Hess era supravegheat medical îndeaproape. În 1982, pentru o analiză de rutină, Philip Pittman, medic al armatei americane (închisoarea era administrată prin rotaţie de Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi Uniunea Sovietică), prelevează o probă de sânge de la prizonierul din celula 7.
Un patolog, Rick Wahl, a luat o parte din sânge pe o lamelă de microscop pentru a efectua o numărătoare a celulelor. Aceasta, etichetată „Spandau nr. 7”, a fost păstrată de Wahl sigilată ermetic în scopuri didactice la Centrul medical Walter Reed din Washington.
În anii 1990, un alt medic militar, Sherman McCall, aude vorbindu-se despre această lamelă. Nu va conştientiza importanţa ei decât peste câţiva ani. Atunci ia legătura cu Jan Cemper-Kiesslich, biolog molecular al unităţii ADN de la departamentul de medicină legală al Universităţii din Salzburg. Aici a început munca de cercetare a ADN-ului.
Comparându-l cu cel al unei rude îndepărtate a lui Hess (căutarea rudelor a luat mult timp), echipa austriacă a descoperit că cele două ADN-uri corespund în proporţie de 99%.
Astfel, analiza confirmă că bărbatul încarcerat în celula 7 a închisorii din Spandau era cu adevărat Rudolf Hess, mâna dreaptă a lui Hitler.
