O descoperire halucinantă
Profesorul de literatură Bartolomeo Fonzio de la Universitatea din Florența a lăsat posterității un raport detaliat cu privire la terifianta descoperire. În aprilie 1485, povestește el, pe Via Appia, la șase mile de Roma, mai mulți muncitori excavau locuri de înmormântare antice în căutare de marmură. Când spargeau arcul de cărămidă al unuia dintre morminte, au dat peste un sarcofag de marmură. În interior acesta era uns cu un amestec aromat. În sicriu, un cadavru zăcea cu fața în jos, acoperit de asemenea cu o crustă din același amestecaromat.
S-a dovedit a fi o fată și nu arăta deloc moartă. Avea față palidă, urechi grațioase și o frunte scurtă. Părul lung și închis la culoare era atațat de scalp. Șuvițele erau strânse ntr-un nod și împărțite în două cozi. Capul fetei era acoperit cu o plasă de aur și fire de mătase. Avea sprâncene negre, ochii lui erau deschiși și păreau strălucitori și plini de viață. În spatele buzelor de un ruțu palid erau niște dinți mici albi ca zăpada și o limbă stacojie. Nasul, obrajii, bărbia, zona gâtului – totul era moale și mobil. Brațele care atârnau de-a lungul părții laterale a corpului erau flexibile, degetele subțiri, rotunjite aveau unghiile translucide.
Toate celelalte părți ale corpului – piept, abdomen, ceafă, spate, coapse și picioare își păstraseră, de asemenea, forma și grația vitală.
Fata din sicriu a fost supranumită „prințesa”, deoarece în mod clar fusese cineva în timpul vieții. Era posibil ca ea să fi aparținut familiei imperialesau celei mai înalte aristocrații romane.
Papa Inocențiu al VIII-lea a vrut să se descotorosească de ciudatul cadavru
Întrebarea era cum, la atâtea secole după moartea ei, nu s-a putrezit și arăta de parcă cel puțin tocmai fusese îngropată.
Sursele nu spun nimic despre o eventuală mumificare. Nici descrierea trupului nu indică o asemenea procedură, deși e posibil ca unguentul aromatic folosit să fi avut proprietăți speciale de îmbălsămare.
Despre acest amestec ciudat a lăsat o relatare și un anume Daniele da San Sebastiano. El afirma că mirosul dulce al amestecului care acoperea corpul fetei și interiorul sarcofagului era făcut din smirnă, tămâie și aloe.
Există legende care spun că trupul ar fi aparținut fiicei lui Cicero – Tullia. Altele spun că pe sarcofag ar fi existat o inscripțiecu numele Julia Prisca Secunda.
După descoperire, cadavrul a fost trimis la Roma. Ce s-a întâmplat după aceea nu e clară. Unele surse susținut că Papa Inocențiu al VIII-lea – nemulțumit de entuziasmul mulțimii față de această descoperire morbidă – ar fi ordonat să fie îngroapat în secret. Alții, la rândul lor, crede că trupul a fost pur și simplu aruncat în Tibru, notează imperiumromanum.pl.
