O fortăreață masivă din epoca cuprului a fost descoperită în timpul construcției unui parc fotovoltaic pe proprietatea Marquis de la Encomienda de lângă Almendralejo, în comunitatea Extremadura din vestul Spaniei.
Fortăreață descoperită în Spania
Fortăreața a fost construită în urmă cu 4 900 de ani și, deși era fortificată până în dinți, a căzut în mâinile dușmanilor și a fost distrusă aproximativ 400 de ani mai târziu.
Fortăreața calcolitică a fost prima construită pe un deal la 300 de metri deasupra nivelului mării, cu vederi complete de 360 de grade asupra peisajului. Prima sa etapă a fost un zid pentagonal de piatră, cu cinci bastioane și o mică poartă de intrare descrisă de arheologi ca fiind „în formă de gheare”.
Alte două ziduri concentrice au fost adăugate mai târziu la fortăreață. Zidurile au fost întărite cu trei șanțuri defensive și 25 de bastioane în total, amplasate în locuri strategice pentru a oferi luptătorilor care se apărau cele mai bune unghiuri de tragere și locuri protejate. Singura intrare are o lățime de sub un metru, un spațiu foarte îngust prin care ar putea trece orice potențial atacator, potrivit The History Blog.
Zidurile fortăreței înconjoară o suprafață de peste 1000 de metri pătrați
Rămășițele colibelor și ale unui rezervor de apă găsite între zidurile și șanțurile complexe indică o forță de muncă organizată, coordonată de lideri. Complexitatea structurilor defensive întărește această probabilitate.
Arheologii au găsit, de asemenea, dovezi ale unui incendiu care a ars chiar și ușile de lemn din pereții fortăreței. Chiar dacă materialul folosit la construire nu este inflamabil, iar ușile nu se aflau în apropierea altor materiale inflamabile, acest lucru sugerează că incendiile ar fi putut fi declanșate în mod deliberat în cadrul unui atac violent. Un număr mare de vârfuri de săgeți găsite în stratul de arsură confirmă această teorie. Fortăreața Cortijo Lobato a fost abandonată în jurul anului 2450 î.Hr. și a rămas abandonată până în perioada imperială romană (secolele II-III d.Hr.)
Fortăreața a fost descoperită în 2021 în timpul unui studiu preliminar la amplasamentul parcului solar din zona vechiului Cortijo Lobato. Antreprenorii de arheologie Tera S.L. au excavat situl, descoperind o varietate de obiecte din epoca cuprului (vârfuri de săgeți, topoare, farfurii, boluri, greutăți de țesut), precum și apărarea și locuințele. După o lungă întrerupere a ocupației, prezența oamenilor în sit în perioada Imperiului Roman Superior a fost dezvăluită de un mormânt descoperit în apropierea celui de-al doilea șanț de apărare.
Înmormântare descoperită în această fortăreață
Înmormântarea solitară, puțin adâncă, conținea rămășițele unui bărbat cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani, culcat cu fața în jos și cu un pugio (pumnal) pe spate. „Acest lucru sugerează că individul ar fi putut avea un rol militar, deoarece pugio era pumnalul standard folosit de legionarii romani”. Înmormântarea pare să fi fost efectuată în grabă, deoarece „groapa era abia suficient de adâncă pentru a acoperi corpul”. Scheletul era aproape complet, cu excepția picioarelor, care par să fi fost tăiate.
Remarcabil, pumnalul a fost găsit într-o stare excepțională de conservare – complet intact și încă în teacă. […]
La început, arheologii au dezbătut dacă rămășițele scheletice aparțineau unui soldat sau unui civil care a achiziționat pur și simplu pumnalul. Cu toate acestea, plasarea deliberată a pugioului în mormânt „este un mod de a indica faptul că a fost un membru al armatei și a primit o înmormântare dezonorantă”, o practică rară pentru această perioadă, făcând aluzie la o poveste care urmează să fie descoperită.
Dacă se confirmă că a fost soldat, „nu putea decât să aparțină Legio VII Gemina”, singura legiune romană staționată în Hispania la acea vreme. Înființată în anul 74 d.Hr., această legiune a fost cantonată în Legio (actualul León), pe teritoriul asturianilor. Spre deosebire de alte legiuni angajate în campanii militare directe, Legio VII Gemina îndeplinea în principal sarcini de protecție, supraveghere a drumurilor și securitate provincială.
Pugio se află în prezent în curs de conservare și analiză. Cercetătorii speră să extragă ADN arheologic dintr-unul dintre dinții defunctului, ceea ce, în caz de succes, ar putea face lumină asupra trecutului, vieții și morții acestei persoane.
