Născut la 26 octombrie 1867, justin Șerbănescu intră ca frate la Mănăstirea Cernica. Este tuns în monahism și devine după ani buni stareț. În timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, în anul 1913, părintele Șerbănescu e confesor onorific în cadrul Regimentului 21 Infanterie “Ilfov”. Deși are deja 49 de ani când România intră în Primul Război Mondial, părintele se alătură Regimentului 21 Infanterie “Ilfov” în calitate de duhovnic. În luptele din Transilvania. pe 17/30 septembrie 1916, părintele este rănit.
Călugărul comandant de regiment
După câteva zile petrecute la infirmerie, pe 16/29 octombrie revine în mijlocul ostașilor din Brigada 8 Infanterie. Soarta războiului se întorsese împotriva românilor. Când inamicul atacă Predealul, părintele se alătură ostașilor din Regimentul “Feldioara”. În luptele crîncene de pe Clăbucet, comandantul și ofițerii sunt grav răniți. Regimentul e în totală dezordine. Părintele Șerbănescu își asumă comanda. Îi pune pe gorniști să sune atacul reușind să dea peste cap pentru o vreme pozițiile dușmane. Trupele române sunt, însă, epuizate. La 16/29 noiembrie 1916, soldații nu mai pot face față presiunii și se predau. Printre ei se află și părintele Șebrănescu. Dar călugărul nu e omul care să renunțe la luptă. În iulie 1917, evadează. Rătăcește luni de zile prin munți, dar la sfârșitul lui februarie 1918, ajunge la Galați, la regimentul său.
Răsplătit pentru vitejia sa
I se decernează Ordinul Militar de Război “Mihai Viteazul” clasa a III-a, “pentru vitejia, destoinicia şi iubirea de Patrie, ce a arătat pe câmpul de onoare, în 1916. Pe lângă că şi-a îndeplinit cu un mare devotament îndatoririle ce avea ca confesor al regimentului, a mai luat parte la toate luptele, mergând cu Sfânta Cruce în mână, în fruntea luptătorilor regimentului. În ziua de 21 octombrie 1916, văzând că Regimentul „Feldioara” a pierdut în lupte aproape pe toţi ofiţerii şi că comandantul căzuse rănit pe Muntele Clăbucetul Taurului, a luat comanda acestui corp şi luptând ca un erou o zi şi o noapte, a respins pe inamic până pe Muntele Susai, oprindu-l de a ocupa Azuga. În luptele de pe Muntele Dihamului a condus un batalion de dispersaţi, iar la 17 noiembrie 1916, fiind pentru a doua oară rănit pe Muntele Sorica în timpul unui atac al Azugăi, a refuzat evacuarea pentru a nu se despărţi de vitejii regimentului”, scria Înaltul Decret.
Recunoștința nu s-a oprit aici. Prin Înaltul Decret nr. 1264 din 15 iunie 1917, locotenentul preot Justin Șerbănescu este avansat la gradul de căpitan. Mai mult, pe 15 august 1918, va primi din partea atașatului militar al ambasadei Franței din România “Crucea de război cu lauri.”
Campania victoriei românești
Odată cu reintrarea României în război la 10/23 noiembrie 1918, părintele, care împlinise deja 51 de ani, cere să fie mobilizat din nou. De data aceasta e confesor militar la Divizia 2 Vânători. Își însoțește soldații în marile lupte din Transilvania și Ungaria, iar la 4 august 1919, e printre românii care intră în Budapesta, scrie Gabriel-George Pătrașcu, în articolul Protosinghelul Justin Șerbănescu-Singurul preot militar cavaler al ordinului militar de razboi ,,Mihai Viteazul”.
