Lupta pentru cauza națională
Cunoscut pentru spiritul său patriot, Mihail Kogălniceanu a militat pentru Unirea Principatelor Române, care avea să fie realizată în 1859, devenind inițiator și susținător al reformelor lui Alexandru Ioan Cuza.
Instruit în lojele republicane din Franța, Mihail Kogălniceanu a fost implicat în multe momente cruciale ale istoriei secolului al XIX-lea. Tratatul de la Paris din 1856 urmat de Convenția de la Paris din 1858 a oferit cadrul juridic prin care a fost făcută posibilă unificarea Moldovei cu cea a Țării Românești. Susținător al acestei cauze a fost Napoleon al II-lea al Franței, care a orchestrat eforturile unioniste.
Majoritatea revoluționarilor din 1848, așa cum a fost și cazul lui Mihail Kogălniceanu, au rămas în legătură cu lojele pariziene masonice. Personalitatea sa a plasat statul român pe o fundație modernă, crezând într-o Românie liberă și unită, destinul său contopindu-se total cu cel al României moderne. Guvernul Mihail Kogălniceanu a fost considerat una dintre cele mai fructuoase perioade din istoria României datorită realizărilor social-economice din timpul domniei lui Cuza.
În calitate de ministru de externe în guvernul lui Ion Brătianu, Mihail Kogălniceanu a fost responsabil pentru intrarea României în războiul ruso-turc din 1877-1878 de partea Rusiei, ocazie cu care țara și-a declarat independența.
De asemenea, Mihail Kogălniceanu a susținut recunoașterea independenței țării, astfel încât la 9 mai 1877, în cadrul unei sesiune extraordinare a Adunării Deputaților, avea să țină un discurs care a rămas în istorie: ”În stare de război, cu legăturile rupte – ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine-stătătoare (…) suntem o naţiune liberă şi independentă”.
Ultimii ani de viață
În 1880, Kogălniceanu devine primul trimis oficial român la Paris pentru a-și reprezenta țara, unde a vizat primele contacte diplomatice dintre România și China, sub forma unui schimb de corespondență între cele două ambasade.
După ce s-a retras din viața politică, Kogălniceanu devine președintele Academiei Române între 1887-1889, petrecându-și ultimii ani din viață publicând documente istorice și colecționând documente străine legate de istoria României. Mihail Kogălniceanu a murit la Paris pe 1 iulie 1891, iar în locul său la Academia Română venind Alexandru Xenopol.
