Mihail Kasianov, fostul prim-ministru al Rusiei: „Putin a creat un sistem nemilos al KGB-ului, însă țara se poate întoarce pe calea democrației”
Fostul prim-ministru al Rusiei în perioada 2000-2004, Mihail Kasianov a menționat într-un interviu pentru AFP că statele baltice vor fi următoarele ținte, în cazul în care Ucraina va cădea în mâinile lui Putin. După spusele acestuia, războiul se află încă la început, fiind de părere că se va întinde pe o perioadă de cel puțin doi ani de zile.
Chiar și pentru acesta, care a fost primul premier al Rusiei din era Putin, decizia de a invada Ucraina a fost una cu totul surprinzătoare, după cum a menționat pentru France24. Un prim indiciu a apărut cu trei zile înainte de invazie, atunci când liderul de la Kremlin a convocat oficialii de rang înalt din consiliul de securitate.
„Îi cunosc pe acești oameni și, uitându-mă la ei, mi-am dat seama că Putin nu e pe treaba lui. Nu din punct de vedere medical, ci în termeni politici”, a menționat acesta.
Putin este o altă persoană
Înlăturat de Putin, Kasianov s-a alăturat opoziției și a devenit unul dintre cei mai aprigi critici ai Kremlinului. Acum, este liderul paridului de opoziție Libertatea Poporului, sau Parnas.
„Acestea sunt reușitele unui sistem care, cu încurajarea lui Putin ca șef de stat, a început să funcționeze într-un mod încă și mai cinic, nemilos decât în ultimele faze ale Uniunii Sovietice. În esență, acesta este un sistem al KGB-ului care se bazează pe nerespectarea totală a legilor”, a spus fostul premier rus. „Este clar că nu se așteaptă la nicio pedeapsă”, a spus Kasianov.
Chiar dacă își păstrează speranța că Rusia se va întoarce pe calea democrației, Kasianov consideră că războiul va mai dura cel puțin doi ani, deznodământul conflictului fiind de mare importanță pentru viitorul țării.
„Sunt sigur că Rusia se va întoarce pe calea clădirii unui stat democratic”, a spus Kasianov, care a estimat că va dura în jur de un deceniu.
Întrebat despre acțiunile Occidentului și poziția lui Macron, care a solicitat ca Vladimir Putin să nu fie umilit, acesta a declarat:
„Ce a făcut Putin ca să merite așa ceva? Asta este o poziție mult prea pragmatică. Cred că este greșită și sper că Occidentul nu o va lua pe această cale”.
Reconstrucția țării va fi o misiune foarte dificilă:
„Totul va trebui construit de la zero. Practic, un întreg set de reforme economice și sociale ar trebui reintroduse. Sunt niște sarcini uriașe și dificile care trebuie să fie realizate.”