Evenimentul Istoric > Articole online > Mihai Viteazul, comemorat în locul unde a fost asasinat acum 418 ani
Articole online

Mihai Viteazul, comemorat în locul unde a fost asasinat acum 418 ani

Mihai Viteazul a fost comemorat luni la Mănăstirea Turda cu prilejul împlinirii a 418 ani de la moartea sa. Aşezământul monahal a fost construit, la iniţiativa Mitropolitului Bartolomeu, pe locul unde a fost asasinat primul unificator al românilor în anul 1601, informează basilica.ro.  

Liturghia a fost oficiată de Mitropoliţii Andrei al Clujului şi Inochentie de Rwanda. Actorul Dorel Vișan a recitat un poem în cinstea domnitorului Mihai Viteazul.

Festivităţile au continuat cu o slujbă de parastas, la monumentul domnitorului Mihai Viteazul, urmată de alocuţiuni şi depuneri de coroane şi jerbe de flori. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, cu participarea militarilor de la Garnizoana Turda.

Mihai Viteazul a fost precursonul Marii Uniri, căci, pentru o perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al tuturor celor trei țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova.

De la 1600, nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată şi desăvârşită poezie tragică”, spunea Nicolae Iorga despre Mihai Viteazul.

CITIȚI AICI un documentar despre moartea voievodului, marca EVENIMENTUL ISTORIC.

Istoria Mănăstirii Turda

Aşezământul monahal de la Turda este o copie arhitecturală a vechii Mănăstiri „Mihai Vodă” din Bucureşti, ctitorie a banului Mihai din 1591, dar mutilată de regimul comunist, reamintește basilica.ro.

Biserica mănăstirii a fost sfințită anul trecut, 19 august 2018, de 9 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

În mod simbolic, prin cele două ctitorii, de la Bucureşti şi Turda, se regăsesc unite în chip tainic Ţara Românească, Transilvania şi, astfel toate provinciile româneşti, peste care a domnit cândva voievodul Mihai, întâiul întregitor de ţară.

CREDIT FOTO: Radio Renașterea/basilica.ro

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola