Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Mesager pentru omenire: N-am să uit niciodată clipele acelea în care Dumnezeu a murit pentru mine
Articole online

Mesager pentru omenire: N-am să uit niciodată clipele acelea în care Dumnezeu a murit pentru mine

Pe 2 iulie 2016, în Manhattan, se stingea din viață supravieţuitorul lagărelor naziste ale morţii, care şi-a consacrat viaţa memoriei Holocaustului (Shoah) şi luptei împotriva indiferenţei, intoleranţei şi injustiţiei.

A transmis întregii omeniri puternicul lui mesaj de „pace, ispăşire şi demnitate umană”.

Elie (Eliezer) Wiesel a fost evreu-american, născut în România Mare, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, membru de onoare din străinătate al Academiei Române.

A venit pe lume la 30 septembrie 1928, la Sighet, judeţul Maramureş, în familia micului comerciant Şlomo Wiesel şi a soţiei sale, Sara.

Aici a trăit până la vârsta de 15 ani, conform site-ului Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, inshr-ew.ro.

În copilărie, a urmat studii religioase, făcute exclusiv în idiş şi ebraică. În acelaşi timp, s-a familiarizat cu noţiuni de limbă română, germană şi maghiară.

Deportarea

În urma Dictatului de la Viena, din 1940, regiunea în care trăia familia Wiesel a devenit parte a Ungariei. În timpul studiilor gimnaziale pe care Elie Wiesel le urma la Oradea, a fost exmatriculat din cauza legilor cu caracter antisemit din învăţământul public maghiar.

În aprilie 1944, Elie Wiesel, împreună cu familia sa, a fost internat într-un lagăr de concentrare, pentru ca după o lună, la 16 mai 1944, toţi să fie deportaţi în Lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau.

Despărţit de mamă şi de sora sa în vârstă de 7 ani, Elie Wiesel a rămas cu tatăl său, fiind siliţi să muncească în fabrica complexului Auschwitz III Monowitz, Buna-Werke.

Ulterior, avea să afle că cele două fuseseră exterminate.

Tatăl său şi-a pierdut viaţa atunci când deţinuţii evrei au fost trimişi în Marşul Morţii, spre lagărul Buchenwald.

Şlomo Wiesel a murit din cauza extenuării, dizenteriei, inaniţiei şi bătăilor pe care le-a îndurat.

Grav bolnav, profund afectat de ororile de neînchipuit la care a fost supus şi la care a asistat, tânărul Elie Wiesel a reuşit să supravieţuiască.

La 11 aprilie 1945, a fost eliberat de armata americană.

După 1945, s-a stabilit la Paris, unde a urmat cursurile Universităţii Sorbona, specializându-se în literatură, psihologie şi filosofie. La Paris a debutat în jurnalism.

A fost corespondent de presă pentru ziarul israelian Yedi ot Aharonot şi, din 1947, pentru revista idiş Forward. Elie Wiesel a fost şi preşedintele Consiliului Consultativ al ziarului Algemeiner Journal.

A fost profesor de filosofie la New York (1972-1976), apoi la Boston (din 1976), unde a fost titular la Catedra de Ştiinţe Umaniste. În onoarea sa, la Universitatea din Boston a fost înfiinţat Centrul „Elie Wiesel” pentru studii iudaice.

Este autorul a 57 de lucrări, care cuprind cărţi despre Holocaust, studii iudaice, eseuri politice şi religioase.

Noaptea

Prima dintre cărţile semnate de Elie Wiesel, tradusă în peste 30 de limbi şi piatra de temelie a întregii sale opere, a fost Un di velt hot geshvign (Şi lumea a rămas tăcută), scrisă iniţial în idiş şi publicată la Buenos Aires, Argentina, în 1956.

Cartea de memorii a apărut după doi ani într-o formă restrânsă, în franceză, cu titlul La Nuit (Noaptea). În 1960, a fost publicată şi traducerea în engleză, Night.

„Noaptea” este bazată pe sfâşietoarele drame trăite de autor ca prizonier la Auschwitz, Buna şi lagărele de concentrare de la Buchenwald, fiind o descriere autobiografică a experienţelor de acolo.

„Dacă martorul s-a străduit şi a ales să depună mărturie, a făcut-o pentru tinerii de azi, pentru copiii care se vor naşte mâine: nu vrea ca trecutul lui să devină viitorul lor”, scrie Elie Wiesel, în Prefaţa lucrării.

„Noaptea” cuprinde unele dintre cele mai profunde şi tulburătoare cuvinte scrise vreodată:

„N-am să uit niciodată noaptea aceea, prima petrecută în lagăr, care a făcut din viaţa mea o noapte lungă şi de şapte ori zăvorâtă. N-am să uit niciodată fumul acela.

N-am să uit niciodată feţişoarele copiilor ale căror trupuri le-am văzut preschimbându-se în volute de fum pe un cer mut.

N-am să uit niciodată acele flăcări care mi-au mistuit pentru totdeauna credinţa.

N-am să uit niciodată liniştea nopţii care m-a privat pentru eternitate de dorinţa de a trăi.

N-am să uit niciodată clipele acelea în care Dumnezeu a murit pentru mine şi mi-am pierdut sufletul şi visurile, care au luat chipul deşertului. N-am să uit niciodată asta, chiar dacă aş fi condamnat să trăiesc la fel de mult ca însuşi Dumnezeu. Niciodată”.

Premiul Nobel

În 1978, preşedintele SUA, Jimmy Carter, l-a numit pe Elie Wiesel în funcţia de preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Holocaust, potrivit site-ului Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite, encyclopedia.ushmm.org, citat de Agerpres.

Doi ani mai târziu, a devenit preşedinte fondator al Consiliului Memorialului Holocaustului din Statele Unite.

În 1986, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace, Comitetul Nobel arătând că Elie Wiesel este „unul dintre cei mai importanţi lideri spirituali şi călăuzitori într-o epocă în care violenţa, opresiunea şi rasismul continuă să caracterizeze lumea”.

Comitetul Nobel l-a supranumit pe Elie Wiesel „mesager pentru omenire”, căci prin lupta sa pentru a se împăca cu „experienţa personală de umilire totală şi de dispreţ total faţă de umanitate afişate în lagărele de concentrare ale lui Hitler”, precum şi prin nenumăratele „lucrări practice în cauza păcii”, Wiesel a transmis un mesaj puternic „de pace, ispăşire şi demnitate umană” omenirii, subliniază inshr-ew.ro.

Tot în 1986, a pus bazele Fundaţiei Elie Wiesel pentru Umanitate, împreună cu soţia sa, Marion, pentru a sprijini cauzele altor minorităţi oprimate din URSS, Nicaragua, Argentina, Cambodgia, Iugoslavia şi întreaga Africă.

În 1996, a fost numit membru al Academiei Americane de Artă şi Literatură.

La 6 iunie 2001, a devenit membru de onoare din străinătate al Academiei Române.

A fost Ofiţer al Legiunii de Onoare.

După 1990, Elie Wiesel a dorit să contribuie la rescrierea corectă a tragediei evreilor din România, să se implice în diminuarea mesajului negaţionist în spaţiul public.

De asemenea, a fost alături de cei care şi-au propus aducerea ţării noastre în spaţiul occidental nu numai instituţional, ci, în primul rând, prin reconstrucţia mentalităţilor, conform inshr-ew.ro.

În 2004, Comisia internaţională pentru studierea Holocaustului în România, prezidată de Elie Wiesel şi mandată de preşedintele României de atunci, în spiritul cercetării istorice, stabilea responsabilităţile pentru tragedia evreilor din România şi teritoriile administrate de aceasta.

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, inaugurat la data de 10 octombrie 2005, în Bucureşti, îi poartă numele.

În 2002, a fost inaugurată, la Sighetu Marmaţiei, Casa memorială Elie Wiesel.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola

Abonare la notificari Doriți să primiți notificări atunci când publicăm ceva interesant? NU DA