După ce Transilvania a devenit parte a Regatului Ungar, Kahan a reușit să își obțină de la Budapesta ”acte de arian”, deși provenea dintr-o familie tradițională de evrei. Totuși, când tatăl său i-a scris că evreii din Sighet sunt persecutați, el revine în Transilvania, pentru a ajuta.
Întreaga familie este deportată la Auschwitz, în 1944, chiar înainte de recâștigarea teritoriului de către Armata Română.
În lagăr, mama și sora sa sunt gazate din prima zi, iar Hermann și tatăl său sunt puși la muncă. Ei trec apoi prin lagărele Wolfsberg, Mauthausen-Gusen și Ebensee. Cei doi sunt supuși la grele torturi.
În ziua când forțele americane se apropiau de porțile lagărului, începe operațiunea de exterminare a deținuților. Inconștient, Hermann este acoperit de trupurile celor executați. Când americanii duceau corpurile spre groapă, un soldat a văzut că tânărul mișca mâna.
Salvat, el ajunge la Paris și plănuia să plece în SUA, dar înainte de îmbarcare face o vizită la sora sa, stabilită în Norvegia. Aici decide să rămână, în cadrul programului norvegian de repopulare a zonelor din care fuseseră ridicați evreii în timpul Războiului.
Hermann Kahan își deschide o fabrică de confecții, care funcționează și astăzi, și devine, cu timpul, unul dintre pilonii comunității evreiești din această țară.
Decorat de mai multe ori, militant activ împotriva urei rasiale, Hermann Kahan și-a scris memoriile, apărute în 1988, sub titlul ”Focul și Lumina”.
