Maria Baiulescu: Un portret al devotamentului și implicării sociale în România
Unul dintre frații săi, George, și-a construit o carieră în medicină, educație și politică, ulterior ajungând primul primar român al Brașovului. Maria a absolvit Școala Germană de nivel secundar și Institutul pentru Tinerele Domnișoare Franceze din Brașov, iar cu ajutorul mamei sale, a devenit una dintre cele mai remarcabile susținătoare ale drepturilor femeilor. De asemenea, ea a sprijinit educația tinerelor fete orfane sau fără posibilități financiare, punând bazele unei școli în care erau învățate diverse abilități practice, de exemplu croitorie și grădinărit, dar și materii academice, precum istoria sau limbile străine.
După ce România a intrat în Primul Război Mondial, în 1916, Maria Baiulescu a pus bazele Societății „Crucea Roșie”, concentrându-se pe reconstrucția spitalelor și acordarea de asistență medicală trupelor românești. După ce a fost nevoită să se refugieze la Iași, și-a menținut angajamentul social și a colaborat cu Societatea Ortodoxă, contribuind la înființarea Societății pentru îngrijirea orfanilor de război și la crearea Asociației pentru emanciparea civilă și politică a femeilor române. Totodată, ea a lucrat în primul spital gestionat de Regina Maria.
După terminarea războiului, Maria Baiulescu s-a întors în Brașov unde și-a continuat activitatea filantropică
Prima ei inițiativă a constat în înființarea unei cantine care oferea mese pentru 100 de copii. Ulterior, ea a preluat din nou conducerea Crucii Roșii, fiind președintă până în anul 1939. De asemenea, a fondat „Orfelinatul Uniunii Femeilor Române”, unde au fost îngrijite și educate 55 de fete orfane.
Datorită inițiativei ei a fost înființată Societatea „Graiul Românesc”, pe care a condus-o, iar tot grației ei a luat naștere Societatea „Salvarea”. Contemporanii spuneau că Maria Baiulescu s-a implicat cu pasiune și dedicare în toate acțiunile de binefacere, cultură și naționalism din Brașov. Și-a oferit generozitatea și sfaturile prețioase în marile centre ale Ardealului, Bucureștiului și în alte orașe din vechiul Regat, ghidându-și semenii pe calea necesităților naționale ca o mamă și o româncă devotată.
Remarcabila activistă a încetat din viață pe 24 iunie 1941, la 81 de ani
Lucia Cosma, o soprană cu renumele de „Privighetoarea Ardealului” și o susținătoare aprigă a drepturilor femeilor, relata în momentul dispariției Mariei Baiulescu:
„Fără să vreau, îmi vine să scriu: Doamna Maria Baiulescu. Sunt persoane predestinate să fie doamne şi matroane, şi Maria Baiulescu asta era: doamnă şi matroană. N-am cunoscut-o tânără ca vârstă, ci numai tânără ca suflet, împreună cu cealaltă fiică aleasă a Braşovului patrician, Elena Popea, pleacă în vâltoarea deslănţuirii cruciadei războiului de desrobire a neamului umilit anul trecut, astfel că moartea lor trece aproape nebăgată în seamă, acum că a început moartea cea mare, a celor mulţi.
Totuşi, va trebui să afle lumea grăbită de azi, care s-a trezit în România Mare şi liberă, cine au fost ziditoarele acestei Românii, cine a călit sufletele, le-a trezit la viaţă românească în ţară duşmănoasă, în mijlocul multor primejdii şi piedici.
Voi căuta deci a zugrăvi galeria femeilor merituoase ale neamului, începând cu această mare dispărută. (…) Îmi aduc aminte că vorbeam într-o zi în clasă despre meritele Reginei Maria pentru neamul nostru, în faţa mea fiind eleva F., care era şi studentă în drept. Cum F., care era foarte expresivă, rămăsese cvasi-indiferentă, i-am zis: “Îmi face impresia că nu cunoști meritele Reginei Maria” (ne aflam în era Carol al II-lea), la ceea ce F. răspunse: “În adevăr, nu le prea cunosc…”
