Mario Vargas Llosa s-a născut la 28 martie 1936 în Arequipa, al doilea oraş ca mărime din Peru.
În copilăria sa din Cochabamba, Bolivia şi Piura, un oraş din nordul Perului, el a crezut că tatăl său a murit.
Acest fapt a fost o minciună spusă de mama sa pentru a ascunde suferinţa despărţirii.
Adevărul a ieşit la iveală în 1946, când tatăl său a apărut pe neaşteptate pentru a-l îndepărta de părinţii mamei sale, mutându-se cu el şi cu mama sa la Lima.
Această schimbare bruscă în viaţa lui Vargas Llosa, de la educarea răsfăţată a unui mediu feminin la tratamentul ostil al unui tată autoritar, a influenţat formarea sa.
Alături, de tatăl său a descoperit frica, nedreptatea şi violenţa pentru prima data.
A urmat cursurile primare la Colegiul La Salle în Cochabamba (Bolivia). În 1945, familia s-a reîntors în Peru şi s-a stabilit în oraşul Piura, unde Mario Vargas Llosa a continuat studiile la Colegiul Salesiano.
Între 1950 şi 1952, tatăl său l-a trimis să urmeze cursurile unei şcoli militare din Lima.
Experienţa din aceşti ani a fost descrisă în primul roman, La ciudad y los perros (1963).
În timpul vacanţei de vară din 1952, Vargas Llosa a început să lucreze ca jurnalist la ziarul La Cronica, din Lima, unde a publicat note şi interviuri locale.
În 1955, la vârsta de 19 ani, s-a căsătorit cu Julia Urquidi, mătuşa din partea mamei, provocând un mare scandal în familie.
În 1964, a divorţat de Julia Urquidi.
Un an mai târziu, s-a căsătorit cu verişoara lui, Patricia, de care s-a separat în 2015, şi cu care are trei copii: Alvaro Vargas (1966), scriitor şi editor; Gonzalo (1967), om de afaceri şi Morgana (1974), fotograf.
Llosa a studiat artele şi dreptul la Universitatea Naţională San Marcos, din Lima. În 1959, a plecat în Spania primind o bursă Javier Prado pentru a face un doctorat la Universitatea Complutense din Madrid, obţinând titlul de doctor în filosofie.
După un an s-a stabilit la Paris.
Eforturile de a-şi îndeplini vocaţia literară încep să dea roade, atunci când publică un set de povestiri, în 1959, cu titlul Los jefes, colección de cuentos, pentru care primeşte Premiul Leopoldo Arias.
Şi-a început cariera literară cu „Oraşul şi câinii” (La ciudad y los perros, 1963), roman care a câştigat numeroase premii literare în Europa. Succesul a fost urmat de încă două romane, „Casa verde” (La casa verde, 1966) şi „Conversaţie la Catedrală” (Conversación en La Catedral, 1969).
După un decalaj de patru ani, Llosa a publicat în 1973, „Pantaleon şi vizitatorii” (Pantaleón y las visitadoras).
Alţi patru ani mai târziu a venit cea mai apreciată lucrare a lui „Mătuşa Julia şi condeierul” (La tía Julia y el escribidor, 1977), care a fost o relatare autobiografică a primei sale căsătorii.
Înainte de a scrie prima sa ficţiune detectivistă, „Cine l-a ucis pe Palomino Molero?” (?Quién mató a Palomino Molero?, 1986), care a înregistrat un mare succes, Llosa a scris două romane în mod deschis politice intitulate, „Războiul sfârşitului lumii” (La guerra del fin del mundo, 1981) şi „Historia de Mayta” (1984).
În perioada următoare au apărut şi câteva lucrări mai importante ale scriitorului, precum „Povestitorul” (El hablador, 1987), Elogio de la madrastra (1988) publicat şi în limba engleză cu titlu In Praise of the Stepmother (1990).
În 1967, lucrează ca traducător pentru UNESCO în Grecia, cu Julio Cortazar.
Până în 1974 s-a stabilit în Europa, cu domiciliul alternativ la Paris, Londra şi Barcelona.
A revenit la Lima în 1974, unde a continuat să scrie.
În 1976, a fost ales preşedinte al PEN International.
În anii ’80, Vargas Llosa a devenit un foarte activ politician şi a fost cunoscut pentru luările de poziţie în favoarea liberalismului de piaţă şi a admiraţiei pentru „doamna de fier”, Margaret Thatcher.
Considerat candidatul favorit al alegerilor prezidenţiale din 1990, din partea coaliţiei de centru-dreapta Frontul Democrat (Fredemo), Mario Vargas Llosa a fost învins în cel de-al doilea tur de scrutin de Alberto Fujimori, după care a plecat la Londra şi şi-a continuat activitatea literară.
După ce a trăit mai bine de 30 de ani în Europa, a obţinut cetăţenia spaniolă în 1993, fără a renunţa la cea peruană, şi s-a întors să locuiască în Lima.
În 1994 a primit Premiul Cervantes şi a fost numit membru al Academiei Regale Spaniole.
A continuat să scrie despre Peru în operele sale, precum „Caietele lui Don Rigoberto” (Los cuadernos de don Rigoberto, 1997).
Scriitorul peruan a continuat să scrie romane istorice, precum „Sărbătoarea ţapului” (La fiesta del Chivo, 2000), care a fost vândut în peste 400.000 de exemplare în limba spaniolă.
A lucrat, din 2000, la un roman inspirat din viaţa scriitoarei Flora Tristan şi a nepotului ei, pictorul Paul Gauguin, apărut în 2003, cu titlul „El Paraíso en la otra esquina”.
Au urmat, printre alte lucrări: „Travesuras de la nina mala” (2006), „El sueno del celta” (2010), „El héroe discrete” (2013), „Cinco esquinas” (2016).
Lucrările de non-ficţiune ale lui Mario Vargas Llosa au fost colectate în ciclul „Contra viento y marea”, publicat în trei volume.
A publicat mai multe volume de eseuri în ultimii ani: „La civilización del espectáculo” (2012), „La llamada de la tribu” (2018), „Medio siglo con Borges” (2020), versiunea spaniolă la „Un demi-sičcle avec Borges” (2004) şi „La realidad de un escritor” (2020), versiunea spaniolă la „A Writer’s Reality” (1991).
Considerat unul dintre cei mai importanţi romancieri şi eseişti contemporani a fost răsplătit, pentru munca sa, cu numeroase premii, sau titluri, printre care: Legiunea de Onoare a Franţei (1985), Premiul „Asturias” (1986), Premiul pentru pace al Asociaţiei Germane a Comerţului de Carte (1996), Premiul pentru critică al Cercului Naţional pentru Critică de Carte (1997), premiul „Irving Kristo” din partea Institutul American de Iniţiativă (2005).
În 2011, a primit din partea regelui Spaniei, Juan Carlos I, titlul de marchiz de Vargas Llosa.
În 2013, a fost distins cu Premiul „Columnistas de El Mundo”, ca recunoaştere a laturii sale jurnalistice.
Scriitorul Mario Vargas Llosa, după o vizită în România în toamna anului 1995, ca invitat al editurii Humanitas, care a lansat două dintre romanele sale, a revenit la noi în ţară, în septembrie 2005, pentru a participa la lansarea altor două dintre romanele sale, publicate într-o serie de autor.
În 2005 a vernisat şi o expoziţie de fotografii realizate de fiica sa, Morgana şi a participat la Festivalului „Zile şi Nopţi de Literatură”, organizat de Uniunea Scriitorilor din România la Neptun, unde i-a fost acordat Premiul „Ovidius”, pentru „valoarea operei literare şi contribuţia la afirmarea libertăţii de expresie şi a toleranţei interetnice”.
De asemenea, a vizitat România în 2013, când a asistat, la Cluj-Napoca, la spectacolul cu piesa „O mie şi una de nopţi”, scrisă de el în 2008.
Cu acest prilej a primit titlul de Doctor honoris causa al Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), din Cluj-Napoca.
Sursa: Agerpres
