În 1942, navele din Marea Britanie se confruntau cu amenințări majore din partea U-Boot-urilor germane. Proviziile erau puține, iar submarinele germane doborau navele de aprovizionare britanice, împiedicându-le să ajungă la destinațiile finale.
Marea Britanie a avut un plan incredibil menit să transforme ghețarii în portavioane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Avioanele britanice asigurau o acoperire eficientă pentru navele de aprovizionare, dar erau limitate în ceea ce privește distanța pe care o puteau parcurge în largul mărilor fără a fi nevoie să aterizeze și să realimenteze.
Geoffrey Pyke a fost un inventator britanic care lucra la acea vreme la Comandamentul Operațiunilor Combinate sub conducerea Lordului Louis Mountbatten. El fusese desemnat să se ocupe mai întâi de Proiectul Plough, care avea ca scop crearea unei forțe de elită capabile să lupte în condiții dure de iarnă. Având în minte deja condițiile glaciare, Pyke și-a îndreptat atenția către problema aterizării pe mare.
S-a consultat cu Max Perutz, un biolog de origine austriacă care lucrase anterior la studierea ghețarilor. Împreună au conceput un plan de creare a unor portavioane care să nu solicite resursele britanice, resurse care erau deja la limită. Pyke a teoretizat că portavioanele ar putea fi realizate din aisberguri scobite, ușor de produs fără costuri mari de resurse.
Pyke i-a prezentat soluția sa lui Mountbatten, iar acesta i-a propus ideea lui Winston Churchill
Acesta a aprobat ideea, dându-i numele de cod „Proiectul Habakkuk”, cu referire la cartea biblică Habakkuk: „… fiți cu totul uimiți, pentru că voi face ceva în zilele voastre pe care nu l-ați crede, chiar dacă vi s-ar spune”. (Habacuc 1:5, NIV)
La început, Proiectul Habakkuk părea o cauză pierdută. Cu toate acestea, Pyke a descoperit ulterior pykrete, un amestec de pastă de lemn și gheață, care era mai rezistent și mai maleabil în comparație cu gheața. Pasta de lemn a creat un înveliș izolator în jurul exteriorului materialului, care s-a dovedit a fi rezistent la gloanțe și bombardamente de artilerie.
Având în vedere această nouă descoperire, au decis să construiască un prototip de pykrete în Patricia Lake, Alberta, pentru a testa eficiența pe un model la scară mare. Totodată, chiar și cu noua descoperire pykrete, planul se confrunta în continuare cu mari probleme.
Prototipul avea nevoie de un sistem de refrigerare constant pentru a se menține rece. Dacă temperatura scădea sub 20 °C, mecanismul începea să se încovoaie și să își piardă forma.
Ar fi fost nevoie în continuare de oțel pentru a izola suportul, ceea ce ar fi consumat mai multe resurse și l-ar fi făcut și mai scump, în timp ce dimensiunea crescută l-ar fi făcut lent și dificil de manevrat. Lemnul era în deficit în timpul războiului, iar construcția unui portavion din pykrete ar fi avut un impact negativ asupra producției de hârtie.
Oricât de bine ar fi sunat pe hârtie, prototipul s-a dovedit a fi o soluție imposibil de pus în practică, iar Pyke și echipa sa au fost nevoiți în cele din urmă să renunțe la idee. Britanicii și-au îndreptat atenția către proiecte mai concrete, iar rămășițele prototipului și o placă subacvatică se află încă sub fundul Lacului Patricia.
