Nimic nu este mai straniu, mai ciudat şi, în acelaşi timp, mai poetic ca priveliştea uliţelor, caselor şi pieţelor pe care treci…
Oraşul este prost întreţinut, drumurile sunt de neumblat şi pedestraşii, care par să fie făcuţi numai, pentru a fi striviţi de trăsuri, sunt nevoiţi să se adăpostească în ulicioare întunecoase, răsucite, prost pavate, unde caii nu mai pot să-i ajungă.
Felinare cu o lumină lugubră, şovăelnică, gata să-şi dea sufletul, se leagănă jalnic ici şi colo şi vestesc pe trecător de prăpastia ce i se deschide sub picioare numai după ce a căzut în ea.
Dar dacă se înalţă pe cer luna, luminoasă şi curată, veţi vedea deodată acoperişele de tablă, albă şi roşie, strălucind ca argintul şi aruncând scântei şi fulgere, case cu o arhitectură stranie şi măreaţă, înconjurate cu o curte mare şi o grădină parfumată, cu îmbătătoare miresme, îşi aştern umbra de stăpâne ocrotitoare peste sărmanele cocioabe unde slugile îşi văd de treabă, cu o lipsă de griji şi o voie bună demnă de timpurile primitive.
O populaţie împestriţată, nepăsătoare, indolentă, rătăceşte pe străzi şi dă viaţă acestei privelişti nocturne ca o întrupare din 1001 de Nopţi.
Sunt albanezi cu haine bogate, cu cusături grele, cu brâurile strălucitoare de aur şi pietre scumpe; ovrei cu barbă lungă şi caftanul până la pământ; ţigani negricioşi zicând din cobză; surugii în sumane albe înflorite şi cu căciula trasă peste sprâncene; tinere fete a căror mândrie şi nevinovăţie aminteşte cele mai frumoase chipuri ale Scripturii…
Deodată, această lume de stafii care se mişcă, fără zgomot şi fără îmbulzeală, pe cele două maluri ale Dâmboviţei, se topeşte, se spulberă,
dispare ca într-un decor de teatru: căci iată caleşti minunate, înhămate cu cai arăbeşti, mânaţi cu zarvă mare de un vizitiu în livrea roşie ca para focului; călăreţi, cu arma în mână, aleargă înaintea trăsurii.
Este Domnitorul, urmat de o numeroasă escortă, sau vreun paşă turc, sau vreun general rus, care se sfădesc, cu cea mai mare curtenie şi cu o nesfârşită politeţă, pentru suzeranitatea şi stăpânirea acestui Principe prea iubit şi acestui Principat prea protejat…
Sursa: Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoșoaei – Istoria unei străzi
