Lucian Blaga și Marea Unire: „Actul de la răscruce, cu forța și atmosfera sa, comunică o conștiință istorică”
Ungurii încă nu credeau în prăbușirea imperiului, dar lucrurile se schimbau de la o zi la alta: jandarmii care încă afișau un aer calm „[…] purtau încă penele de cocoș pe străzile orașului”, sașii fiind singurii care „[…] aveau fețele sărate și consternate”:
În dimineața zilei următoare, într-o clipă, totul a dispărut: „[…] toți jandarmii unguri, deghizați în preoți valahi, în țărani și ciobani în haine tradiționale, au părăsit orașul, prin strâmtoarea dintre cele două ceasuri foarte întunecate, iar un funcționar de la primărie a fost împușcat de niște străini, după ce fusese târât lamentabil din așternut la piață”.
„[…] În după-amiaza zilei de 3 noiembrie, populația românească din Sebeș-Alba, adunată lângă biserica de pe malul râului, a pornit într-un marș masiv spre centrul orașului, spre piața mare, condusă de soldații sosiți în cursul dimineții de pe front și de câțiva intelectuali locali […] A apărut amenințarea grea, mai ales dinspre satele din jur, că vor lua cu asalt orașul […] Văzând toate acestea, populația s-a apucat de jafuri. Oamenii au venit cu căruțele, ca în ziua târgului și prinzându-l de la altul fără împotrivire, au încărcat tot ce era de încărcat din pivnițe, au golit cârciuma […]. Tot timpul cât a durat domnia întunericului, oamenii de bine au recurs la jafuri ca într-un vis pe care ți-e rușine să-l povestești”.
„[…] În dimineața zilei de 1 Decembrie, într-o clipă, poporul român a pornit spre Alba Iulia […] Era o dimineață rece de iarnă. Răsuflarea era învăluită în cristale invizibile […] La Alba-Iulia nu puteam să mă descurc în sala de adunare. Lionel, care făcea parte din delegație, a intrat. Am renunțat cu inima frântă și m-am consolat cu speranța că voi învăța de la fratele meu totul. În schimb, am avut avantajul de a putea umbla din loc în loc, toată ziua, pe câmpul unde se aduna poporul. Era o vâlvătaie incredibilă […]. În acea zi am știut ce înseamnă entuziasmul național, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv. Era ceva care te făcea să uiți totul, chiar și stângăcia și lipsa totală de rutină a vorbitorilor de la tribună. Seara, în timp ce ne întorceam cu aceeași trăsură spre Sebeș, atât eu cât și fratele meu ne-am simțit purtați de conștiința că „pusesem” bazele unui alt Timp, deși nu făcusem decât să „participăm”, tăcuți și neînsemnați, la un act realizat prin puterea destinului. Actul de la răscruce, cu forța și atmosfera sa, comunică o conștiință istorică. Când am trecut prin Lancrăm, satul nostru natal, drumul ne-a dus la cimitir, unde, lângă biserică, tata dormea sub rădăcinile de plop. Zgomotul roților a ajuns, desigur, până la el și i-a zguduit oasele. „Ah, dacă ar ști tata ce s-a întâmplat”, îi spun fratelui meu, întorcând capul spre crucea lui din cimitir […]. Satul era întunecat și liniștit. Totuși, când ne întoarcem să ieșim din sat, auzim pe neașteptate, dintr-o curte, plânsul unui copil: „Trăiască România pleșuvă!””.
Sursa: Europecentenary.eu
