Decizia de abolire a sclaviei a fost o ultimă tentativă de a salva Uniunea, una foarte bine calculată, cu lacune special planificate, scrie History.com.
Spre finalul anului 1862, situația nu era prea roz pentru unioniști. După înfrângeri multiple în fața armatei Confederației, Franța și Marea Britanie erau pregătite să recunoască oficial Confederația ca o națiune distinctă.
În august 1862, într-o scrisoare adresată editorului New York Tribune, Horace Greeley, Lincoln mărturisea: “Obiectivul meu principal în această criză este să salvez Uniunea și nu să salvez sau să distrug sclavia.”
Citeşte şi: Adorabilul motiv pentru care Abraham Lincoln şi-a lăsat barbă
El spera că politica națională de emancipare va stimula sclavii din sud să înceapă o rebeliune, să se alăture armatei unioniste, să lase Confederația fără forță de muncă și să creeze o hemoragie economică care să afecteze pe termen lung capacitatea de război a sudiștilor.
Lincoln știa că cel mai bun context pentru a adopta proclamația este pe fondul unei victorii a unioniștilor. Astfel, după victoria de la Antietam, din 22 septembrie 1862, el a anunțat o proclamație preliminară de emancipare prin care toți sclavii din statele neafiliate Confederației deveneau liberi.
Prin această lacună, de a nu elibera sclavii din toate statele americane, Lincoln permitea o interpretare a legii complet nefavorabilă sclavilor. Republicanii aboliționiști din Nord erau însă mulțumiți că în sfârșit Lincoln și-a îndeplinit promisiunea pentru care fusese votat.
Situația a început să se schimbe și pentru sclavii din sud, care erau pregătiți de rebeliune, de îndată ce armata unionistă se apropia.
Intrarea armatei unioniste tot mai adânc în teritoriile Confederației i-a făcut pe sclavi să își părăsească stăpânii și să se alăture armatei.
Cei care nu erau capabili să lupte, acceptau alte roluri în cadrul armatei sau pe piața muncii, pentru a sprijini cauza.
Au urmat și în nord repercusiuni negative ale proclamației. În special muncitorii albi se temeau că își vor pierde locurile de muncă în favoarea foștilor sclavi, dispuși să lucreze mai mult și pentru bani mai puțini.
Susținerea francezilor și a britanicilor pentru Confederație a început să scadă. Semnarea proclamației a însemnat păstrarea Uniunii cu toate costurile aferente, însă acuzația privind lipsa corectitudinii etice a deciziei sale nu a dispărut.
La 1 ianuarie 1863, Lincoln susținea la semnarea proclamației de emancipare: “Niciodată nu am fost mai sigur că fac lucrul cel bun decât la semnarea acestei hârtii”.
Deși a ezitat la începutul mandatului privind această decizie, istoria îl consemnează astăzi drept “marele emancipator”. Chiar și așa, personalitatea sa rămâne aprig contestată în comunitatea afro-americană chiar și astăzi.
Pentru simpatizanții Confederației, semnarea Proclamației de Emancipare doar le-a întărit convingerea că Lincoln este un despot detestabil și în final a pricinuit asasinarea sa de către John Wilkes Booth la 14 aprilie 1865.
De notat şi că în 2016 casa de licitaţii Sotheby’s a vândut pentru 2,17 milioane de dolari o copie a Proclamaţiei de Emancipare.
