Când Lenin a vrut să cedeze Petrogradul și Moscova Germaniei

 

La 3 decembrie 1917, bolșevicii au stabilit legătura cu germanii, iar la 22 decembrie au început tratativele de pace. Aceasta era exact ce doriseră nemții atunci când îl ajutaseră pe Lenin să se întoarcă în Rusia.

Prin pacea de la Brest-Litovsk, care avea să fie numită „rușinoasă”, Rusia sovietică a renunțat la treizeci și patru la sută din populația sa, treizeci și doi la sută din pământul agricol, cincizeci și patru la sută din instalațiile industriale și optzeci și nouăxeci la sută din minele de cărbune.

Lenin s-a declarat în favoarea semnării unui astfel de acord, dar partidul s-a scindat între suporterii lui Lenin și așa numiții comuniști de stânga, conduși de Buharin, care vedea în semnarea acelui tratat înjositor o trădare a revoluției.

„Câștigurile revoluției”

Scopul principal al lui Lenin îl constituia menținerea regimului său, sau, cum spunea el, „câștigurile revoluției”. Era gata să cedeze și Petrogradul, ba chiar și Moscova, numai ca regimul lui să supraviețuiască.

Criza s-a rezolvat la Congresul al VII-lea al partidului din martie 1918, la care Lenin a fost criticat așa cum nu se mai întâmplase niciodată.

S-au prezentat două rapoarte, unul întocmit de Lenin, celălalt de Buharin. Lenin a făcut sugestia de a se renunța la Petrograd și, eventual, la Moscova, având convingerea că tratatul era necesar pentru obținerea unui răgaz, „chiar dacă ar urma să ne coste un milion de kilometri pătrați”.

Parteneri