Evenimentul Istoric > Articole online > România comunistă > Legea învățământului din 1948, sfârșitul analfabetismului din perioada interbelică?
Articole online

Legea învățământului din 1948, sfârșitul analfabetismului din perioada interbelică?

educație

În perioada regimului comunist din România, educația a fost pusă în slujbă partidului unic și a ideologiei marxist-leniniste, de la tinerii învățăcei până la studenți scopul primordial al procesului educațional fiind aservirea populației și extinderea controlului politic asupra minților oamenilor.

Legea învățământului din 1948, sfârșitul analfabetismului din perioada interbelică?

Cadrele didactice și elevii erau încadrați astfel în viața socială, angajați în susținerea reformelor și în dezvoltarea social-economică a societății, cele trei legi ale educației, din 1948, 1968 și 1978 reprezentând stadii ale modului în care aparatul de stat se raporta la
influențele sovietice și marcând etape în evoluția doctrinară a Partidului Comunist din România.

Legea Educației din 1948, constând în 39 de articole, își propunea să lichideze analfabetismul, o moștenire interbelică. Paradoxal face ca în cele aproape două decenii interbelice România să fi avut o elită foarte bine educată, ,,sincronizată”, însă între această pleiadă și restul populației ignare exista o ruptură atât de mare încât se poate vorbi de existența a doua Românii: una bogată și educată, citadină, și alta lipsită de resurse financiare și prea puțin preocupată de educația formală, băltind în neștiință și mizerie.

În perioadă comunistă, învățământul era de stat, laic, despărțit deci de influența Bisericii, gratuit și pentru toată lumea, femei și bărbați deopotrivă. Prin legea din 1948 populația de până în 25 de ani era obligată să meargă la școală. În acest sens, partidul unic a dispus crearea unor inspectori culturali responsabili cu supravegherea luptei contra analfabetismului, o bătălie pe care cadre didactice și voluntari (fie că erau ingineri, avocați, doctori, preoți etc) au dus-o la sate, în primării sau în casele particulare ale oamenilor care erau dispuși să ofere locuri pentru desfășurarea cursurilor serale. Finalizarea cursurilor, realizate pe baza unui manual unic, se făcea printr-un examen, care odată promovat îi asigura absolventului un certificat care atesta cele două clase pe care le avea.

Reforma învățământului din 1948, o necesitate pe care liderii comuniști au înțeles-o foarte bine, pentru că doar prin crearea și educarea ,,omului nou” își putea asigura legitimitatea, a presupus două decrete: 175 și 1383 din 3 august. Chiar dacă s-a realizat de o manieră superficială și rapidă, reorganizarea sistemului educațional românesc a lichidat analfabetismul, în ciuda faptului că durata studiilor obligatorii a fost redusă de la șapte la patru ani. Drept tribut acordat URSS, limba rusă devenea materie obligatorie prin legea din 48, din ,,clasa a IV-a elementară”, în următoarele două obligativitatea dispărând.

În căutarea unei noi elite muncitorești, mai sigure și mai docile decât vechea elită burgheză, regimul a creat școli speciale de doi ani, pe care proletarii le puteau urma oricând între 23 și 40 de ani. Accesul în ultima treaptă a școlarității devenea astfel mult mai ușor, căci pentru noua putere nu erau importanți, acum, cum vor fi în anii 1960-1970, cadrele specializate, tehnocrații care vor ține statul pentru cei care ocupau funcțiile politice, ci oamenii de jos, pe care Partidul era nevoit să și aproprie. Dacă prin această lege din 1948 se urmărea lichidarea analfabetismului, altele vor fi punctele nevralgice ale celorlalte două legi ale educației din 1968 și 1978. Deocamdată însă, învățământul superior era neglijat, dacă nu serios împiedicat, căci din ce în ce mai greu se putea accede în universități, mai ales dacă potențialii studenți aveau ,,origine nesănătoasă”.

Statistic vorbind, reforma învățământului din 1948, completată prin ale Decrete și Hotărâri, cum ar fi cea din 1956, prin care era stabilită durată anilor de studiu preuniversitari, în număr de 11 (patru ani elementari, trei gimnaziali, patru liceali), a fost un succes, de la 284.450 de elevi în clasele V-VIII în 1948 la 1.434.750 în 1965. La fel, în mediul universitar, de la 28.700 de studenți în 1938 la 62.700 în 1956. Anul școlar 1964-1965 a fost înregistrat drept an al încheierii procesului de generalizare a învățământului de opt clase în România.

Urmau alte două legi, și ele cu ambițiile lor și răspunzând unor nevoi curente.

Registration

Aici iti poti reseta parola