Desigur, acesta a fost citit și – dacă s-ar da crezare adresei respective – „cetățenii au reacționat, solicitând Parchetului efectuarea de cercetări sub aspect infracțional și pedepsirea autorilor“.
Era vorba, firește, de pedepsirea autorilor celor două poezii, Mihail Gălățanu și Marius Ianuș. Semnatarii protestului au aflat că Marius Ianuș și-a citit poezia „la Cenaclul Litere, moderat de Mircea Cărtarescu“, vinovat, deci, s-a insinuat, și el, în „campania activă“.
Cele două poezii se adresează patriei, României, cam după modelul Alen Ginsberg, ceea ce a stârnit atât mânia intelectualilor de peste ocean, cât și pe aceea a cetățenilor brașoveni.
Prin urmare, Parchetul a solicitat poliției să alcătuiască dosarul de trimitere în judecată a celor doi autori. Altfel spus, s-a autosesizat.
La rândul său, IJP a transmis adresa Uniunii Scriitorilor. Stilul adresei și gândirea totalitară care inspira acțiunea sunt ceea ce a părut de-a dreptul cutremurător”.
Laurențiu Ulici, nevenindu-i să creadă că ne întorceam în vremea lui Ceaușescu, a făcut o declarație publică:
„N-am crezut că în anul de grație 2000, la unsprezece ani dupa abolirea regimului totalitar comunist în România, s-ar mai fi putut întâmpla să primesc la Uniunea Scriitorilor o adresă din partea unui șef al unui inspectorat de poliție, precum aceea pe care am primit-o de curând din partea șefului Inspectoratului din județul Brașov.
Ce să remarc mai întâi, cu egală uimire, în această scrisoare? Că vechile practici din regimul comunist continuă în România de azi? Că poliția brașoveană, după ce a «eradicat» fenomenul infracțional din județ, s-a apucat să cerceteze penal pe autorii de poezii? Că trimiterea unor texte poetice în SUA reprezintă o infracțiune?
Și ce să cer mai întâi: să fie repus măcar bunul-simț în drepturi? Să fie destituită conducerea unui inspectorat de poliție?
Teamă mi-e că ambele cereri ar rămâne fără răspuns. Să fi fost toată această scrisoare o glumă a unui colonel cu pregătire de plutonier major? Oare domnul ministru de interne are habar de modul în care, la Brașov, fosta miliție s-a „primenit“? Vorba ceea: ca la noi la nimenea, iar la Brașov chiar mai rău!“.
Peste numai câteva luni, Laurențiu Ulici avea să fie găsit mort tocmai în județul Brașov, în împrejurări extrem de ciudate.
Cine a fost Laurențiu Ulici
Laurențiu Ulici s-a născut la 6 mai 1943, la Buzău. A absolvit Liceul ”I.L. Caragiale” din Ploiești, în 1960, și apoi Facultatea de Filologie (1966) și Facultatea de Filosofie (1970) ale Universității din București. Și-a luat doctoratul în științe filologice.
Începând din 1966 a lucrat ca redactor la revista ”Contemporanul” (până în 1989), unde semnează cronici literare, ocupându-se în special de debutanți. Din 1990, a fost director al revistei ”Luceafărul”.
Este autorul unor importante volume de critică, dedicate literaturii contemporane, al unor antologii de prestigiu privind fenomenul poetic românesc. A debutat cu critică literară în paginile din ”Contemporanul” (1965), după debutul cu poezie în ”Luceafărul” (1959).
Debutul său editorial l-a constituit volumul ”Recurs” (1971), care cuprinde eseuri critice despre poezie și despre marii poeți români moderni (Ion Barbu, Lucian Blaga, George Bacovia, Tudor Arghezi, Ion Pillat, Al. Philippide).
A fost vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România (1992-1994), apoi președintele acesteia (1995-2000), precum și președinte fondator al Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori (din 12 iul. 2000).
A fost membru și prim-vicepreședinte (din 1996) al Partidului Alternativa României, devenit Uniunea Forțelor de Dreapta — UFD (1999), fiind ales, la 3 noiembrie 1996 (în legislatura 1996-2000), senator UFD de Brăila. A deținut funcția de președinte al Consiliului Național al UFD.
