Moartea unui critic. Omorât de o centrală pe gaze sau asasinat cu o centrală de gaze?

Distribuie știrea: Facebook | Twitter

Președintele Uniunii Scriitorilor Laurențiu Ulici era găsit mort în dimineața zilei de 16 noiembrie 2000 într-o casă din localitatea Părău, județul Brașov.

În vara lui 2000, după ce cumpărase casa, familia Bătrânu și-a petrecut vacanța la Părău. Capul familiei era să moară, într-una din zile de vacanță, tot din cauza unor scăpari de gaze. Din fericire, s-a trezit și a scăpat.

Cum au reacționat cei care l-au cunoscut pe Ulici

Varujan Vosganian, atunci liderul UFD: „Laurențiu Ulici mi-a fost un mare prieten. Și nu numai mie. A trăit mai mult pentru alții, a vorbit mai mult pentru alții decât pentru sine.

A fost unul dintre întemeietorii Uniunii Forțelor de Dreapta. Încerc sentimente amestecate: pe de o parte o stare de resemnare în fața absurdului, iar pe de altă parte de mobilizare pentru a face ca sufletul culturii românești să se umple din nou, cum și-ar fi dorit Laurențiu Ulici.

L-am cunoscut în urmă cu 20 de ani, când a vorbit despre mine ca poet. Tragic și semnificativ este că acum, când sunt la Cluj și îmi lansez o carte, regăsesc pe coperta acesteia, ultimele cuvinte scrise de Laurențiu Ulici.

Vorbele lui se încheie astfel: «În viață, sentimentul onoarei e totul!». Laurentiu Ulici a murit luptând”.

Gh. Dan Nicolae Ceaușescu, profesor la Facultatea de Limbi Străine, Secția Clasice, Universitatea București:

„Acționam cam pe același câmp, al culturii românești, am colaborat la diferite reviste și l-am apreciat întotdeauna și pentru caracterul lui și pentru inteligența deosebită și pentru cultură.

Trebuie să se știe că acest om, pe care lumea-l știe ca scriitor, ca președinte al Uniunii Scriitorilor din România, a studiat și matematica, era un bun matematician, era un bun jucator de șah, un bun jucător de bridge și, în același timp, era un om fermecator, cu care puteai să stai de vorba ore în șir”.

Doliu la Uniunea Scriitorilor

Într-un comunicat, USR arăta: „Pentru obștea scriitorilor, Laurențiu Ulici a însemnat echilibru, spirit constructiv și îndrăzneala de a învinge nepăsarea și obtuzitatea celor care cred că omul trăiește doar cu pâine.

Dispariția sa înseamnă o pierdere imensă, irecuperabilă pentru Uniunea Scriitorilor, pentru literatura română, pentru societatea românească. Îndurerați, scriitorii români îi vor păstra o amintire luminoasă, așa cum a fost întreaga sa viață. Dumnezeu să-l odihnească și să-l aibă în pază”.

Arta despărțirii

 Tema ultimei “Cafenele literare” la care a participat Ulici a fost „Arta despărțirii”. Atunci, criticul Laurențiu Ulici vorbea despre etica despărțirii:

“Este frumoasă sau urâtă despărțirea, este moral sau imoral să te desparți de cineva…? Nu s-au găsit răspunsuri.

Cea mai imorală despărțire este MOARTEA. Ea este singura care ne desparte, cu cea mai precisă artă, de tot ceea ce iubim, de tot ce încă mai dorim – VIAȚA”.

Teoria asasinatului

În vara anului 2000,  la Uniunea Scriitorilor din România s-a primit o adresă care i-a uluit pe mulți. Ea trimitea cu gândul la vremurile comunismului, când scriitorii ajungeau la pușcărie pentru ce scriau, sau doar gândeau.

Era vorba de două poezii, una apăruse într-o antologie a textelor premiate la Concursul Național de Poezie „Nicolae Labiș“ – care se desfășoară anual la Suceava, iar cealaltă fusese citită  la un cenaclu.

Aceste poezii au ajuns sub ochii unor români „atenți“ de peste ocean, care le-au cuprins într-un protest-îngrijorare, trimis în eter și semnat de profesori universitari și scriitori din SUA, Austria, Canada, dar și de profesori din Bucuresti, ca Ilie Bădescu.

Potrivit gds.ro, “textul, referitor în esență la „campania activă de denigrare deliberată a valorilor naționale“, care avea anexat, în final, poeziile cu pricina, apăruse în Gazeta de Transilvania de la Brașov.

Pagini: 1 2 3