Prejudiciul nu s-a măsurat doar în suprafaţă și resurse economice. Pierderile culturale au fost cel puțin la fel de severe și de dureroase.
Pe lângă faptul că milioane de unguri care au devenit brusc străini, a fost greu de asimilat și pierderea unor localităţi de referință din istoria și cultura ungară.
Orașe în care s-au născut regii noștri, biserici unde se află prinții și suveranii noștri, câmpurile de luptă unde armatele noastre au învins sau au fost înfrânte, sate în care s-au născut poeții, scriitorii sau artiștii noștri – au rămas peste noapte în străinătate.
Teritoriul, economia, rețeaua de transport, administrația publică și ţesutul cultural și social au fost distruse pentru totdeauna.
Al doilea război mondial și dominarea străină ce a urmat asupra regiunii central-europene s-au datorat, în mare măsură, tratatului de pace din 1919-1920 care a plantat semințe de conflict niciodată înregistrate în regiune.
În mod tragic, a întors popoarele din Europa Centrală unele împotriva altora, popoare care de-a lungul istoriei lor tulburi au fost toate victime ale ambițiilor cuceritoare ale marilor puteri învecinate. O evoluţie tristă, ținând seama de faptul că de-a lungul istoriei aceste popoare au purtat mult mai puține războaie între ele decât confraţii lor europeni, adesea aliindu-se pentru a-și apăra, împreună, independența.
Depășirea și surmontarea acestor linii de divizare care au fragmentat regiunea noastră a fost sarcina noastră, necesitând multă dăruire și angajament.
