Piesa tânărului de 16 ani a fost interpretată de Orchesta Colonne, la acea dată una din cele mai prestigioase orchestre ale lumii, înființată și dirijată de violonistul Édouard Colonne, amintesc Arhivele Diplomatice ale Ministerului român al Afacerilor Externe într-o postare în pagina de Facebook.
La studii muzicale
George Enescu se afla în capitala Franței din 1895, pentru a continua studiile muzicale, începute anterior la Viena, la Conservatorul de Muzică din Paris, sub îndrumarea unor maeștri precum Jules Massenet, Gabriel Fauré (compoziție), M.P.J. Marsick (vioară).
La Paris a rămas până în 1899, tânărul artist impresionându-și profund profesorii, colegii și criticii muzicali.
La 14 ani cânta la fel de strălucit la vioară și la pian și era autorul mai multor uverturi.
Tot aici a fondat și condus un “Trio instrumental” (1902), alături de Alfredo Casella și Louis Fournier, și cvartetul de coarde “George Enescu” (1904), împreună cu Henri Cassadesus, Louis Fournier și Fritz Schneider.
Eveniment important în viaţa artistică a lui Enescu
În această perioadă a loc primul eveniment important în viața artistică a lui George Enescu, un moment excepțional nu numai pentru biografia sa, ci și pentru istoria muzicii românești.
Era astfel confirmată în plan internațional apariția unui creator român de excepție.
Importanța acestui eveniment este dată nu doar de aprecierile unanime din presa franceză ci și de faptul că, în mod cu totul excepțional pentru practica diplomatică a epocii, George Cretzianu, reprezentantul României la Paris, l-a informat despre aceasta pe Dimitrie Sturdza, prim ministrul și ministrul de Externe al României.
Marele succes
În raportul îngălbenit de trecerea celor 122 de ani, diplomatul român consemna “marele succes obținut de tânărul compozitor român George Enescu la Concertul Colonne, cu opera sa simfonică intitulată Poeme Roumain”, subliniind următoarele: „Pentru a arăta câtă impresiune a făcut asupra unui auditoriu de elită compozițiunea acestui tânăr Român în vârstă abea de 16 ani, cată să adaug că uzul de a chema pe autor pe scenă dupe executarea operei sale nu există la Paris, și cea ce s-a făcut pentru Enescu este cu totul excepțional. Am onoarea a înainta Excelenței Voastre aci alăturat extracte dintre cele mai importante ziare ale Parisului în care se dă seamă de acest concert în termenii cei mai elogioși și uneori chiar entuziaști pentru tânărul nostru compatriot”.
George Cretzianu menționa și contribuția susținătorilor tânărului muzician român, Prințesa Elena Bibescu și muzicianul Édouard Colonne, care au intuit geniul enescian și l-au luat sub protecția lor, ajutându-l să se perfecționeze și promovându-l în fața elitei culturale pariziene.
Pentru susținerea tânărului George Enescu la începutul drumului afirmării mondiale, diplomatul propunea acordarea unei decorații muzicianului francez Édouard Colonne.
Fond documentar
Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe dețin un bogat fond documentar inedit referitor la George Enescu și organizarea primelor ediții ale Festivalului Internațional „George Enescu”, care va fi valorificat inclusiv în colaborare cu Trinitas TV, realizator Cristina Liberis și cu organizatorul festivalului și concursului omonim, ARTEXIM, director general Mihai Constantinescu.
Momentul „zero” pentru cariera de compozitor a lui Enescu – includerea „Poemei române” în seria concertelor pariziene înfiinţată de Édouard Colonne şi Georges Hartmann – s-a dovedit un subiect generos nu numai pentru presa franceză, ci chiar şi pentru cele germană şi engleză din februarie-martie 1898.
Tipărituri
Prima audiţie absolută a celui dintâi opus enescian a declanşat un număr impresionant de tipărituri. Numai în arhiva Muzeului Naţional George Enescu se află – 44 de cronici şi 19 anunţuri, se arată pe site-ul muzeului.
Opiniile cronicarilor au fost, în general, favorabile, atât la adresa lucrării cât şi a stilului compozitorului, apreciat ca original.
Precocitatea creatoare a tânărului Enescu, spontaneitatea inspiraţiei şi siguranţa meşteşugului componistic sunt calităţile cel mai ades citate în presa.
În acest sens, un cronicar remarca, în Le Parisien: „Poema Română este compusă de un flăcău de şaisprezece ani, pentru care a scrie muzică este floare la ureche.”(Paris, 8.02.1898)
Prin „Poema Română”, muzicianul trece deja pragul maturităţii, fiind considerat un maestru în compoziţie: „Este într-adevăr uimitor de observat ştiinţa orchestrală remarcabilă pe care o stăpâneşte acest tânăr, care are doar 16 ani. Este o lucrare care ar fi putut fi semnată de un maestru […]. El a făurit o creaţie personală, ceea ce este o mare raritate a epocii noastre.”(în Nouvelle Revue Parisienne, Paris, 12.02.1898). Din prima lovitură, acest tânăr a făurit o creaţie de maestru şi a fost călduros sărbătorit.” (A. Boisard, în Le Monde Illustré, Paris, 19.02.1898).
Paleta coloristică
Presa subliniază îndeosebi vasta paletă coloristică a orchestraţiei din Poema Română: „Muzica lui G. Enescu se distinge printr-o savoare cu totul particulară şi o bogăţie a orchestraţiei remarcabilă.” (Auguste Mercadier, în Le Monde Musicale, Paris, 15.02.1898)
Şi apelul la sursele de inspiraţie folclorică apare menţionat frecvent: „în diferite teme şi în orchestraţia foarte abilă a lucrării sale, autorul a făcut să treacă un fel de parfum al sufletului ţării sale” (L. G. Lantz, în Le Courrier National, Paris, 08.02.1898) / „el a ştiut, printr-un procedeu obişnuit, propriu compozitorilor ruşi în mod special, să utilizeze, cu cea mai mare bucurie, temele populare din ţara sa.”(în L’Enclos, Paris, 19.02.1898)
Preferinţa unor autori pentru lucrarea enesciană se poate observa nu numai din spaţiul larg destinat comentariilor referitoare la aceasta, ci şi din exprimările directe ale presei: „Singurul număr inedit al «Concertelor duminicale» de alaltăieri a fost debutul, pe care d-l Colonne i l-a dedicat unui tânăr compozitor român, d-lui George Enescu (16 ani), prin suita simfonică «Poema Română», scrisă pe teme populare, şi în plus, interesantă prin combinaţiile timbrale.” (Des Tournelles, în Le Moniteur Universel, Paris, 09.02.1898)
Ştiri senzaţionale
Nici ştirile „senzaţionale” nu lipsesc din cadrul unor jurnale în stilul tabloidelor, care par a prezenta concertul mai mult datorită incidentului survenit în timp ce tânărul Enescu era răsplătit cu aplauzele bine meritate.
Ştirea se referă la impresia de incendiu provocată de un fum dens care pătrunsese în sală, şi care i-a îngrozit pe cei din public, până să afle că nu era decât o alarmă falsă.
În presa germană şi engleză, se poate vorbi despre un succes indubitabil, dar poate că, în alte condiţii, talentul compozitorului şi primirea entuziastă a piesei sale de către public nu ar fi fost suficiente să menţină la cote atât de înalte interesul mass-media.
Informaţiilor strict muzicale, care au alimentat articolele de specialitate, li s-au adăugat şi câteva „ingrediente” cu iz monden şi chiar senzaţionalist.
Cu referire la suita „Poème Roumain”, părerile cronicarilor sunt împărţite.
Totuşi, balanţa înclină spre recunoaşterea performanţei sale componistice: se vorbeşte despre „o foarte interesantă compoziţie intitulată Poème Roumain a domnului Enesco, un tânăr compozitor român remarcabil de înzestrat, despre debutul acestuia „nu fără succes” sau despre faptul că „Saint-Saëns şi Massenet pot certifica deopotrivă valoarea sa”. Nu lipsesc nici tonurile neutre, care îi ţin la adăpost pe critici de asumarea prematură a unor sentinţe: Poème Roumain „este o prelucrare abilă a unor cântece şi dansuri româneşti, dar care încă nu permite un verdict despre adevăratul talent [al compozitorului]”.
O singură opinie defavorabilă
O singură opinie defavorabilă apare formulată în ziarul german Frankfurter Zeitung, ca urmare a folosirii anumitor „efecte teatrale” de către Enescu: „În al său Poème Roumain, doar prea abil făcut şi exagerat de gălăgios, nu a lipsit, pe lângă toate celelalte sofisticări instrumentale, corul a bocca chiusa din spatele scenei”. Remarca plină de indignare „atât de tânăr şi deja atât de corupt” conotează insolenţa de a avea un asemenea limbaj componistic la o asemenea vârstă. Probabil, dacă Poème Roumain ar fi venit din partea unui compozitor matur, şocul sensibilului cronicar ar fi fost mult diminuat…
Vârsta „fragedă” a lui Enescu apare invocată şi în celelalte articole, însă fără asemenea contextualizări tendenţioase: exprimată numeric „17 ani”, alteori, „16 ani” – adevărul era, de fapt, la mijloc (16 ani şi jumătate); sau prin expresii de genul „băiatul-minune”, „tânărul compozitor” etc.
Prezenţa la concert a prinţesei Elena Bibescu, protectoarea muzicianului în anii rezidenţei sale la Paris, nu trece neobservată de presă, cum nu trece, într-un articol cu specific monden, nici recepţia organizată de aceasta, [în aceeaşi zi, 6 februarie], pentru a sărbători reuşita lui Enescu. Singura legătură a articolului cu domeniul muzical pare să fie pseudonimul autoarei – sau autorului? –, Ella de C Bella…
