Online

Kogălniceanu a ținut primul curs de istorie a românilor, închis la ordinul consulului rus de la Iași

 Cătălin Pena
Kogălniceanu  a ținut primul curs de istorie a românilor, închis la ordinul consulului rus de la Iași

Primul curs de istorie națională a românilor a fost inaugurat, la Academia Mihăileană din Iași, de Mihail Kogălniceanu pe 24 noiembrie 1843.

În clasicul „Cuvânt” de deschidere, publicistul și istoricul de doar 26 de ani scotea în evidență necesitatea, din punct de vedere politic, a cunoașterii trecutului nostru: „Trebuința istoriei patriei ne este neapărată chiar și pentru ocrotirea drepturilor noastre împotriva națiilor streine. Neavând istorie, fiecare popor dușman ne-ar putea zice cuvintele d-lui Aaron: Începutul ce ai este necunoscut, numele ce porți nu este al tău, nici pământul pe care locuești. Soarta ta așa au fost, ca să fii tot după cum ești, leapădă-te de începutul tău, schimbă-ți numele sau primește pe acesta ce ți-l dau eu, ridică-te și du-te de pe pământul pe care locuești, căci nu este al tău și nu te mai munci în zadar, căci nu poți fi mai bine decât ești.

 

Și în adevăr, toate aceste cuvinte ni s-au zis de către streini: începutul ni s-a tăgăduit, numele ni s-au prefăcut, pământul ni s-au sfâșiat, drepturile ni s-au călcat, numai pentru că n-am avut pe ce să ne întemeiem și să ne apărăm dreptățile”.

 

Kogălniceanu mai spunea: „Eu privesc ca patrie a mea toată acea întindere de loc unde se vorbește românește și ca istorie națională istoria Moldovei întregi, înainte de sfâșierea ei, a Valahiei și a fraților din Transilvania. Această istorie e obiectul cursului meu”.

 

 

„Și dumneavoastră veți înțelege pentru ce”

 

Alexandru Lapedatu arăta, în 1921, că împrejurările în care Kogălniceanu își ținea cursul erau din cele mai grele: „Protectoratul rusesc degenerase – după chiar expresia lui Kogălniceanu – în adevărat proconsulat”. Academia Mihăileană era controlată direct de către reprezentanții țarului, care cenzurau și puținele publicații care apăreau.

 

Kogălniceanu care era conșient de astea, a ținut să precizeze că se va sili să spună totdeauna adevărul, iar când nu-l va putea spune, va tăcea „și dumneavoastră veți înțelege pentru ce”.

 

Nu au trecut decât câteva săptămâni până când consulul rus de la Iași, considerând că e periculos pentru Puterile protectoare cursul, la care după mărturia lui Ion Ghica, amfiteatrul Academiei Mihăilene era arhiplin, i-a cerut imperativ domnitorului să-l închidă. Ceea ce s-a și întâmplat.

 

Plecarea la studii în Franța

 

În 1913, în Convorbiri literare, N. Cartojan publica o monografie despre Mihail Kogălniceanu, care cuprindea și capitolul Kogălniceanu la Luneville, localitate din Franța în care premierul Independenței a făcut colegiul. Astăzi preluăm pasajul plecării la studii:

 

Pe la jumătatea lui august 1834, Kogălniceanu, luându-și rămas bun pentru vreme îndeungată de la toți ai casei, plecă împreună cu tatăl său spre curtea domnească. Aci întâlnește alți tovarăși de drum: beizadelele Dumitru și Grigore Sturdza, Nicolae Casu, N. Plagino, fiul lui Lupu Balș, „micul Pascan” și un preot, „iconomu Grigore”, care avea îndatorirea să îngrijească de cultura religioasă a copiilor, după datina străbună. De la curtea domnească mica ceată de școlari pornesc cu cai de poștă, sub călăuza lui Lincourt, directorul „pansionului de la Miroslava”, pe drumuri depărtate, în Franța – nu însă în Paris, orașul de viață zgomotoasă, ci într-un orășel patriarhal în apropiere de Nancy, Luneville. Aci își trăia zilele bătrâneții, dând lecții la colegiul comunal, abatele Lhommee, care cu ani de zile în urmă fusese în Moldova, profesorul lui Vodă Sturdza. Ca o pioasă recunoștință, Domnul Moldovei încredința fostului său educator, cultura și educația acestor tineri.

 

Cu tristețea despărțirii de lumea copilăriei, cu mirajul unei vieți noi, care le licărea în depărtare, cu glumele bătrânului, care căuta să-și înveselească tovarășii de drum, mica colonie de școlari lasă în urma ei târgurile și satele Moldovei.

 

„Năimind cai jidovești”

 

În Biblioteca Academiei Române se păstrează scrisorile lui Kogălniceanu către tatăl său și către surori, care ne înfățisează, în tot coloritul arhaic al vremei, plecarea – puțin obișnuită pe atunci – a acestor tineri în străinătate, pentru studii.

 

La Herța, ispravnicul ținutului, Serdarul Chiriac îi întovărășește cu „cazaci” până la graniță și îi conduce la vama Boian, unde micii drumeți întârzie două ceasuri până ce li „se milduesc hârtiile și li se numără straiele”. La Cernăuți poposesc o noapte și de acolo, „năimind cai jidovești”, iau drumul prin orașele Galiției, năpădite de evrei, și ajung la 6 septembrie în Viena. Aici întâlnesc pe „cocoana Smărăndița Balș”, mătușa celui mai mic dintre copii. „Aceasta – scrie Lincourt către Domn – îmbrățisând copiii, avea ochii plini de lacrimi. Aproape nu putea vorbi, s-a alipit de ei și i-a condus pretutindeni, cu o bunăvoință de mamă”. La 22 septembrie porneau din Viena spre Franța, prin Munchen.

 

După un drum lung de trei săptămâni, copiii ajung în seara zilei de 13 octombrie la Luneville, orașul favorit al nenorocitului rege polon Stanislas Lescinski. Abatele Lhommee, în pensiunea căruia trebuiau încredințați tinerii noștri – un bătrân de 80 de ani blând și foarte bun, dar „nici ca cum slab pentru anii săi” - locuia cu o soră a lui într-o casă de la margine, Rue du Midi nr. 122, „pe partea cea mai frumoasă a orașului” scrie Kogălniceanu „căci, făcând un pas putem să fim în târg sau la câmp”. Comunicând Domnului surprinderea pe care a avut-o, văzând oprindu-se la casa sa colonia de școlari – nu se aștepta decât la beizadele – abatele Lhommee ne spune că „au sosit cu bine, că nu au suferit pe drum nimic și că tinerii aceștia nu întâmpină nici o greutate în a se deprinde cu obiceiurile locului”.

Foto Wikipedia: Mihail Kogălniceanu tânăr

Pe 27 octombrie încep școala. Kogălniceanu și fiii Domnului sunt înscriși în „școala crăească” sau „colleghium”, în „clasul al treilea”, din pricina dificultăților pe care le întâmpinau cu limba latină.

 

Motivul mutării tânărului Kogălniceanu și beizadelelor de la Luneviile la Berlin

 

Ajuns la Luneville, unde urma să stea trei ani la colegiu, Mihail Kogălniceanu îi scria tatălui său că, dacă spătarul Alecsandri va veni cu adevărat în Franța, să stăruiască pe lângă dânsul să-l ia și pe el la paris, căci, scrie el, „multa aș dori ca să văd și eu acest oraș minunea minunilor”.

 

Kogălniceau voia să poată urma la Paris „cursul legilor”. Dar această zi mult așteptată n-a sosit. Într-o bună dimineață – ne spune el într-o schiță autobiografică, un ziar francez publica senzaționala știre că Domnul Moldovei a trimis la studii în Franța pe fii săi împreună cu 200 de tineri moldoveni. Știrea trece fără control din ziar în ziar, însoțită de comentarii elogioase la adresa Principelui, care s-ar fi străduit astel să transplateze cultura franceză la gurile Dunării. Senzaționala dezvăluire a deșteptat atenția provoslavnicei împărății protectoare asupra primejdiei pe care o aducea afluența tinerimii moldovene în școlile Franței, cuibarul ideilor revoluționare, și atunci, Vodă Sturdza, după dispozițiile cabinetului imperial – cum mărturisește el însuși – se vede nevoit să retragă copiii din Franța, spre a-i trimite în Germania.

 

La 9 august 1835, sosea din Moldova profesorul Tissot, care aducea la cunoștința miceii colonii românești că, din porunca Domnului Sturdza, trebuia să purceadă numaidecât din Luneville. Copiii își fac în grabă bagajele, Kogălniceanu își expediază o mare parte din cărți în țară și a doua zi pornesc cu diligeanța, fără să li se spună precis încotro. Trecând prin Strasbourg, Karshrue, Frankfurt pe Main, Lipsca, copiii ajung, după 10 zile, la Berlin, unde sunt instalați într-o casă particulară. Era în ziua de 21 august, aniversarea regelui Frederich Wilhelm III, iar întreg orașul se revoltase, fiindcă poliția interzisese prăznuirea aniversării cu focuri de artificii. Abia după trei zile, garnizoana orașului izbutește să potolească furia poporului. În Germania, începuse să prindă ideile democratice și liberale, de care se temea Rusia țaristă, când ceruse strămutarea copiilor din Franța.

 

 

 

Inapoi la articole
CAPITAL
ANIMALZOO
DOCTORUL ZILEI
EVZ MONDEN
Citește în continuare pe EVZ Istoric