S-a prezentat la organele poliției secrete din Austria, a predat documentele care îi fuseseră încredințate și a refuzat să se mai întoarcă în România.
Căpitanul de securitate primise misiunea de a se deplasa în Austria, în perioada 3 – 11 noiembrie 1987, pentru a transporta și preda la Ambasada României din Viena documente strict secrete de importanță deosebită (SSID).
După defectare, Băleanu a cerut azil politic, care i-a fost acordat imediat.
Mai târziu, s-a stabilit în Marea Britanie sub noua identitatea Ballantine Vergil George.
Curtea Militară de Apel a pronunțat săptămâna trecută o primă soluție în procesul în care Ballantine Vergil George (fost Băleanu Vergil) a solicitat reabilitarea judecătorească.
Soluția pe scurt:
În temeiul art. 532 alin. 3 pct.2 lit. a din Codul de procedură penală respinge, ca inadmisibilă, cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul condamnat BALLANTINE VERGIL GEORGE.
În temeiul art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă petentul la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de contestație în 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 15.09.2021, prin punerea minutei hotărârii la dispoziția petentului și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței.
Cauza a ajuns la Curtea Militară de Apel după ce a fost declinată de judecătorii de la Tribunalul Militar București, prin sent.57/2021.
Dosarul viza pedeapsa aplicată prin sentința 35/1989 de Tribunalul Militar Teritorial, în dosarul 249/1989, modificată prin sentința 76/2003 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial.
Condamnat la moarte de judecătorul soților Ceaușescu
Evenimentul Zilei a scris că Băleanu Vergil a fost condamnat la moarte, în contumacie, „pentru săvârşirea infracţiunii de trădare” de către Tribunalul Militar Teritorial București.
Președintele completului de judecată a fost colonelul de justiție Gică Popa, cel care i-a condamnat la moarte și pe Elena și Nicolae Ceaușescu, dar și pe alți ofițeri „trădători”, de-a lungul timpului.
Pe 1 martie 1990, magistratul Gică Popa s-a sinucis prin împușcare cu un pistol Makarov.
Condamnarea la moarte și confiscarea totală a averii lui Vergil Băleanu au fost hotărâte în unanimitate de completul de judecată al Tribunalului Militar Teritorial București, la data de 25.07.1989.
Șir lung de trădări
EVZ amintește că, înainte de 1989, zeci de ofițeri ai Departamentului Securității Statului au „defectat”, fiind condamnați la moarte, în lipsă, pentru dezertare și trădare de țară.
Numele cel mai sonor a fost cel al fostului general de Securitate, secretar de stat al Ministerului de Interne, șef adjunct al Departamentului de Informații Externe al României comuniste și consilier personal al lui Nicolae Ceaușescu, Ion Mihai Pacepa.
El a cerut azil politic în SUA în 1978.
Cel mai „prolific” an al defectărilor din Direcția de Informații Externe (DIE) rămâne 1981, atunci când au fugit nu mai puțin de spioni români:
@ pe 24 ianuarie, locotenentul-major Dan Ștefănescu rămâne în Anglia
@ pe 5 februarie 1981, alege Suedia locotenentul-major Corneliu Serra
@ pe 10 februarie 1981 locotenentul-colonel Vasile Nicolae rămâne la Paris
@ pe 16 februarie 1981, rămâne în Elveția căpitanul Ioan Șerban
@ pe 22 august 1981, maistrul militar Constantin Merai își părăsește postul și fuge la politia din New York
@ pe 15 septembrie 1981, maiorul Gheorghe Mihai fuge la serviciul de informații german
@ pe 24 septembrie, căpitanul Ovidiu Tănăsescu contactează Serviciul de Informații suedez.