Jean Parvulesco, sau Jean Pîrvulescu, a imaginat proiectul Uniunii Eurasiatice susţinut de Vladimir Putin.
Prin intermediul prietenului şi discipolului său Aleksandr Dughin, Jean Parvulesco a influenţat viaţa politică din Rusia, contribuind la înfiinţarea mişcării de tineret „Nashi” („Ai noştri”).
Mărturia fiului
Unul dintre fii săi, Constantin Parvulesco, acum călugărit în România, a făcut un rezumat al vieţii tatălui său: „Ştim că Jean Parvulesco s-a născut în România. Precizez asta, deoarece într-un interviu şi un film pe care l-a făcut la televiziunea franceză el spune că e născut în Franţa, în biserica Notre Dame de Lisieux.
Dar atunci când i se spune: „Dar, domnule Parvulesco, Dumneavoastră nu spuneţi adevărul”, el răspunde: „Eu niciodată nu spun adevărul. Adevărul e dincolo de noi”.
Aşadar, este doar un exemplu ce caracterizează personalitatea omului.
„Raport secret către nunţiatură”
Şi-a petrecut tinereţea într-o familie de militari de carieră, şi-a făcut primii ani de studii la un liceu militar, a avut o tinereţe turbulentă. Iar atunci când au venit anii dramatici, care au zdrobit România, anii 1947-48, el a hotărât să-şi părăsească ţara. A traversat Dunărea înot, ajungând în Iugoslavia. A fost arestat de sârbi şi aşa a survenit o primă confruntare fundamentală.
El relatează în una dintre primele sale lucrări biografice, numită „Raport secret către nunţiatură”, o serie de elemente biografice privind trecerea prin Iugoslavia.
Şi este foarte probabil ca înclinaţia sa spre ezoteric şi fundamentele sale mistice să dateze din perioada acestor experienţe, pe care le-a avut în lagărul de reeducare iugoslav.
Acolo el şi-a pierdut dinţii, dar a găsit lumina interioară.
Trecerea foarte aproape de moarte, cu care specialiştii în practicile totalitariste sunt obişnuiţi, l-a făcut să scape, aşa cum spune el însuşi, de mai multe simulacre de execuţie.
Ultimul, cel care trebuia să fie ultimul, a fost întrerupt prin intervenţia salvatoare a unei patrule de ofiţeri francezi, potrivit biografiei sale. Aşadar, el reuşeşte să scape din lagărul iugoslav, se regăseşte la Viena, apoi la Trieste, iar de la Trieste în Europa liberă pe atunci.
Se hotărăşte să ajungă la Paris, care devenise pentru mulţi intelectuali români Patria ideală.
La Paris întâlneşte mai mulţi alţi exilaţi, dar mai ales o persoană ce va avea o importanţă considerabilă în destinul său, regizorul Eric Rohmer, care îl primeşte, îl cazează, îl ajută să-şi înceapă studiile.
Studiile de filozofie
Şi, într-adevăr, el îşi va face studiile în filozofie. Începe să întâlnească exponenţii intelectualităţii franceze. Va avea primele contacte, mai ales cu oameni din zona cinematografiei, pe care le va păstra de-a lungul întregii sale vieţi.
Ştim că mai apoi a avut o întâlnire fundamentală la Paris.
Vorbesc de mama mea. S-a căsătorit cu ea, a avut trei copii, dar, din păcate, destinul a decis să frângă acest vis frumos.
În perioada când Jean Parvulesco se afla în Spania în calitate de activist în sânul OAS, el a fost în contact cu românii din exil în epoca lui Franco, precum Faust Bradescu, Horia Sima şi alţi câţiva, dar şi cu ofiţeri francezi din OAS.
În acea perioadă, mama mea a murit, lăsând în urmă trei copii mici şi un soţ distrus. Această întâmplare va fi una fundamentală, deoarece în întreaga sa operă vom regăsi figura acestei femei, pe care a iubit-o şi pe care, cu toate mijloacele posibile, inclusiv prin mijloace ezoterice, a încercat să o regăsească.
În Africa
În acel moment, viaţa lui a luat o turnură mult mai activă, fiindcă ea coincide cu expulzarea membrilor organizaţiei OAS din Madrid, aceştia fiind mutaţi pe insulele Canare.
Începând cu acel moment avem o oarecare necunoaştere a existenţei sale. Îi regăsim urmele alături de Dominique de Roux. Împreună cu Dominique de Roux îl vom regăsi în Africa, unde are ocazia de a-l întâlni şi a lucra împreună cu Jonas Savimbi din Angola.
Mi-a povestit personal că în această perioadă a avut contacte cu Raul Castro. Ştim, de asemenea, că a avut contacte cu Moise Tshombe. Aşa cum spunea el însuşi, a fost instructor militar pe lângă trupele lui Moise Tshombe. (…)
Fulgerul lui Apolo
Când s-a întors la Paris (există un eveniment despre care vorbeşte în cărţile sale), revine în locurile unde şi-a întâlnit pentru prima dată soţia şi, potrivit propriilor sale cuvinte, el primeşte fulgerul lui Apolo, conştiinţa unei realizări ezoterice sau spirituale, care plasează viaţa sa într-un alt plan. Şi cu această viaţă, acum intrată într-un alt plan, va avea contacte şi posibilităţi de întâlnire cu oameni extrem de diferiţi, dar cu toţii foarte importanţi, cum ar fi Raymond Abellio, în principal, anturajul tuturor cercurilor ezoterice franceze.
Vorbim aici de toată partea secretă a partidelor politice, de toate organizaţiile paralele, dintre care unele sunt evocate în povestea cu Rennes-le-Château, precum Prioratul de Sion şi teoria supravieţuirii, a succesiunii liniei regale merovingiene, care îşi aşteaptă reînvierea la sfârşitul timpurilor.
Noua Dreaptă
Din momentul în care Jean Parvulesco revine la Paris, el practic încetează să se mai deplaseze fizic din acel loc.
Şi totuşi, trebuie să notăm că în perioada aceasta, el se află un an sau doi la Roma, unde leagă o prietenie cu Julius Evola.
La Roma este în contact cu Borghese şi Ganni Tini, care erau adepţi activi ai teoriei haosului şi ai destabilizării Italiei.
Din fericire, reuşeşte să scape şi din această zonă şi revine la Paris. Aici el va fonda, împreună cu prietenii săi români, editura Edition de l’Herne. Este, de asemenea, printre iniţiatorii editurii L’Age d’Homme, participă la primele numere ale revistei „L”Elements”, la Noua Dreaptă, împreună cu Alain de Benoist.
Cu Delon, Depardieu și Godard
Şi-a păstrat prietenii serioase şi fidele în mediile activiştilor de extremă dreaptă şi a continuat să fie apreciat şi iubit de mediul cinematografic al Noului Val.
Prin intermediul lui Eric Rohmer va continua să îl frecventeze pe Jean-Luc Godard, actori ca Gérard Depardieu, Alain Delon, care au băut mult alături de Jean.
După această poveste la Paris, anii săi din urmă sunt relativ cunoscuţi. A înfiinţat prima revistă de geopolitică, care se numea „De la Atlantic la Pacific”, a scris articole în revista „Combat” (Lupta), care au valoare de actualitate şi acum.
A petrecut un moment important la Geneva împreună cu Dominique de Roux. După trecerea sa prin Geneva a scris două romane şi a făcut încă doi copii. Trebuie să vă spun că s-a recăsătorit, după ce a fost multă vreme văduv, cu Margaritte”.
Acest misterios român
Italianul Claudio Mutti, într-o intervenţie în cadrul colocviului Jean Parvulesco ce a avut loc la Paris în 23 noiembrie 2012, îşi amintea:
„Prima mea întâlnire cu numele lui Jean Parvulesco datează din 1974, când eram obiectul atenţiei aceloraşi judecători italieni care, în cadrul unei anchete politice, se interesau şi de acest misterios român care chema la pregătire pentru aşa-zisa Endkampf (un cuvânt foarte suspect în ochii vânătorilor de vrăjitoare, care, în ortografierea lor, devenea endekampf).
După anchetatori, românul ar fi vrut să realizeze, împreună cu doi dintre acuzaţi, un acord fondat pe două puncte:
„a) adeziunea la politica de luptă internaţională contra bipolarismului ruso-american din perspectiva „Marii Europe” de la Atlantic la Urali;
b) contacte cu forţele gaullismului şi neutralismului Eurasian care îşi propuneau această linie internaţionalistă”.
Apare Armata Roșie
Trei ani mai târziu, în 1977, am citit în buletinul Correspondance Europenne, condus de Yves Bataille, un lung articol intitulat URSS-ul şi linia geopolitică, care părea să confirme zvonurile difuzate de unii „dizidenţi” sovietici în ce priveşte existenţa unei mişcări pro-eurasiene acţionând mai mult sau mai puţin clandestin din interiorul Armatei Roşii.
Am publicat traducerea acestui articol în primul număr (ianuarie-aprilie 1978) al unei mici reviste italiene care se numea „Domani”.
Autorul era Jean Parvulesco, care rezuma în felul următor tezele fundamentale ale anumitor cercuri ruseşti, prezentate ca „grupurile geopolitice ale Armatei Roşii”, teze exprimate într-o serie de documente semiclandestine care intraseră în posesia sa:
„Marele Continent” eurasiatic este unul şi indivizibil, „de la Atlantic la Pacific”.
Politica europeană a Rusiei sovietice nu trebuia deci să fie decât una de unitate continentală, solidară cu o Europă integrată în jurul Franţei şi Germaniei.
Unitatea Marelui Continent eurasiatic trebuie să fie urmărită, de asemenea, prin intermediul punerii în aplicare a unei structuri de relaţii economice şi politice cu Africa, lumea arabă, Japonia, Indonezia.
Inamicul fundamental al unităţii geopolitice eurasiatice rămân Statele Unite.
Misiunea istorică a Rusiei nu s-a terminat, ea abia începe”.
Copilul teribil al literaturii franceze
Călin Mihăescu scrie pe blogul despre Jean Parvulesco: „Un român, aproape necunoscut în ţara sa, a devenit copilul teribil al literaturii franceze în ultima jumătate a secolului 20 şi poate unul dintre cei mai influenţi conspiratori în politica planetară clandestină.
A scris aproape 30 de romane cu subiect mistic dar şi lucrări de analiză politică şi eseistică.
Jean Parvulescu a fost artizan al unor state africane în perioada post-colonială, avand grija să îşi înscăuneze şefi de state doi prieteni foarte apropiati, pe Moise Tshombe în Congo şi pe „împăratul” Jean-Bedel Bokassa în aşa-numitul „Imperiu Centrafrican”, caruia i-a asigurat practic crearea de la zero a noului stat, prin lobby-ul pe care il putea accesa in zonele „umbroase” ale marilor puteri.
Asistentul lui Bokassa
Circula povestea ca, asisâandu-l pe Bokassa in crearea unei armate a noului stat, a recrutat in calitate de instructori fosti ofiteri ai Armatei Regale Romane, emigrati in Occident dupa 1945, iar acestia au folosit comenzi in limba romana in noua armata „imperiala”, astfel incat pana si astazi in respectiva armata se folosesc tot comenzile militare in limba romana.
Printre altele a fost si activist (nu se stie in ce masura) al temutei Organizaţii Armate Secrete (OAS), socotita „terorista” de unii, patriotica de altii”.
Un aventurier de geniu
Aurora Cornu, fosta soţie a lui Marin Preda, care l-a cunoscut direct, îl caracteriza astfel pe Jean Parvulesco:
„aventurier de geniu, care a avut un rol important in inscaunarea lui Moise Chombe, in Congo. Ezoterist, ocultist, avand chiar o miscare filosofica care il urmeaza si astazi ca pe un maestru, Jean Parvulescu facuse Institutul de Cinema cu tinerii regizori: Rohmer, Godard, Truffaut, tot el fiind autorul si teoreticianul celebrei formule: Noul val francez – o miscare estetica protestatara, care a luptat impotriva industriei de cinema si a propus in replica filmul de autor, dispretuind profund succesul comercial”.
Cu sufletul la gură
Având un rol atât de important în generarea mişcării „filmului independent”şi având o viaţă care „bate filmul”, este evident de ce Parvulesco a devenit şi personaj principal de film, interpretat de actorul Jean-Pierre Melville, într-unul dintre cele mai importante filme de artă ale lui Francois Truffaut şi Jean-Luc Godard, „A bout de souffle” („Cu sufletul la gură”):
Jean Parvulesco a murit pe 21 noiembrie 2010 la Paris. Nicio carte de a sa nu este tradusă în română.
Scriitoarea Mirela Roznoveanu spunea despre el: „Am avut prilejul să îl cunosc pe Jean Pârvulescu acum câţiva ani la Paris. Este un personaj straniu, amestec de geniu şi legendă, o minte originală şi paradoxală. Păcat că românii nu au nici o idee despre opera lui”.
În volumul „La apa Vavilonului”, Monica Lovinescu aminteşte de „Jean Pârvulescu şi aşa amator de apocalipse şi care în calitatea lui de „Fascist” disponibil a redat impecabil zilele şi nopţile
