Istoria Cetății Tighina unde Ștefan cel Mare dispune a se plăti pentru păzitor câte 12 groşi de căruţă

 

Ştefan Ciobanu publica după Primul Război Mondial, în „Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice. Secţia Basarabia”, monografia „Cetatea Tighina” din care aflăm:

Numele ar fi de origine cumană : delà cuvântul tagana (găleată, taler = grosse Schale). De la cumani, Tigina a trecut în stăpânirea tătarilor în secolul al XIII-lea, iar la sfârşitul secolului următor expansiunea Moldovei a atras-o în sfera intereselor sale militare şi comerciale.

În privilegiul comercial dat de Alexandru cel Bun lipovenilor (1408), Tighina e pomenită ca una dintre vămile principale ale Moldovei. Pe aci trecea drumul tătăresc spre Crimea.

La 1456 Petru Aron mută vama la Lăpuşne, dar la 1460 Ştefan cel Mare

o aşează din nou la Tighina, cum a fost „de la început” dispunând a se plăti pentru păzitor „câte 12 groşi de căruţă”.

Importanţa Tighinei sporeşte, după ce Turcii ocupă Chilia şi Cetatea Albă (1484), deşi părcălăbia acestei din urmă cetăţi nu a fost mutată la Tighina, ci cu 35 km. mai jos, la Ciubârciu, ca să poată apăra mai bine regiunile moldovene din preajma ocupaţiunii turceşti.

La 1538, sultanul Suliman, pornind contra Iui Petru Rareş cu oştire „pe care cerul şi pământul abia o ţine”, ocupa şi Tighina clădind acolo o puternică cetate, care la 1541 era gata (Bender- de la turco-arabul Beader-port sau oraş comercial).

Ieronim Laski scrie lui Ferdinand I (30. III. 1541) că moldovenii nu pot suporta nici într-un chip răpirea celei mai frumoase părţi a ţării lor. Totuşi încercările de recucerire n-au dat nici un rezultat.

După 1574 turcii aşează şi la Tighina şi la Cetatea Albă garnizoane permanente de tătari. Bejul Tighinei scria pe la 1580 româneşte cerând starostelui de la Raşcov „un poloboc de holircă”.

Către sfârşitul secolului XVII, după ce turcii au fost nevoiţi să cedeze ruşilor Azovul (1696) Tighina devine „scutul puternic al islamismului contra Rusiei”.

S-au făcut fortificaţii noi, la care a fost silit să lucreze şi Antioh Cantemir (1707).

Niculae Costin spune că „săpând el la Tighina alţii îl săpau pe dânsul la Poartă”. Fiind mazilit, a fost închis în cetatea Tighinei apoi dus la Constantinopol.

După lupta dela Poltava (1709), Carol XII, regele Suediei s-a refugiat la

Tighina, căreia unii îi ziceau atunci şi Carlopolis.

La 1713-1714 a stat acolo şi fostul rege polon Slanislau Lesczinski.

În cursul războaielor dintre turci şi ruşi (1769 – 17744 şi 1787—1791) Tighina ajunge în mâna ruşilor, dar prin pacea de la Cuciuc-Cainargi şi prin cea dela Iaşi a fost retrocedată turcilor.

La 1806 a fost ocupată din nou de ruşi şi lăsată pentru timp scurt în stăpânirea Modovei. apoi a trecut şi rămas în cea rusească până la 1918.