26 iulie 1476: Bătălia lui Ștefan cel Mare de la Valea Albă – Războieni
Astfel, sultanul aflat în fruntea a peste o sută de mii de oameni, la care se mai adăugă alte câteva zeci mii de luptători puşi la dispoziţie de domnul muntean, Laiotă Basarab, trecut și el de partea otomanilor, va trece Dunărea în a doua jumătate a lunii iunie a anului 1476 și va înainta spre Suceava.
În aceste condiţii și în fața uriașei armate turcești, Ştefan cel Mare decide să lupte și reuşește cu mica sa armată să hărțuiască armata otomană și să le blocheze mijloacele de aprovizionare. Îşi va stabili apoi tabăra de luptă pe un platou înalt, situat pe valea Pârâului Alb, un afluent al râului Moldova, într-un loc ce se va numi de atunci Războieni.
Astfel, la data de 25 iulie 1476, în zorii zilei, Ștefan va ataca avangarda otomană condusă de beylerbey-ul Rumeliei, Suleyman Hadâmbul pe care-l mai învinsese odată la Vaslui cu un an mai înainte. Va provoca și de această dată mari pierderi avangardei turcești, dar sosirea rapidă a cavaleriei otomane îl obligă să se retragă în tabăra sa întărită de la Războieni. A doua zi, otomanii vor ataca masiv cu ienicerii, dar sunt respinși și vor suferii mari pierderi.
Atunci sultanul Mahomed decide să se avânte personal în luptă alături de trupele de spahii, gest ce va ridica foarte mult moralul armatei sale, astfel că aceasta va porni un nou val de atac spre pozițiile moldovene.
Ștefan ,domnul Moldovei, după o rezistenţă înverşunată și copleşit de numărul prea mare al turcilor, este nevoit să se retragă cu oștirea în pădurile din apropiere și să aștepte ajutorul promis de unguri și de polonezi. Numai ca acest ajutor nu va mai veni vreodată, iar acest timp Mahomed al II-lea își va continua campania din Moldova și va asedia timp de opt zile cetatea Neamțului, neputând-o însă cuceri.
Își va continua apoi drumul către Suceava, dar nici aceasta cetate și nici Hotinul, nu vor putea fi cucerite. După aceste eșecuri, la sfârșitul lunii august, după ce pierduse peste 50 de mii de ostași, sultanul va ordona retragerea din Moldova, el și armata sa fiind urmăriți permanent de oastea lui Ștefan, care-i va hărțui până la Dunăre.
Mai târziu, așa cum îi era obiceiul, Ștefan cel Mare a ridicat în amintirea acestei bătălii, Biserica de la Războieni, biserică care se deosebește de celelalte ctitorii ale domnitorului, deoarece a fost concepută cu destinație specială și anume de a adăposti osemintele oștenilor căzuți în bătălia de la Valea Albă – Războieni din anul 1476.
Această biserică nu se distinge prin proporții sau monumentalitate, însă ea a dăinuit peste secole ca un simbol al spiritului de sacrificiu al moldovenilor și ca o recunoaștere a geniului militar a marelui voievod, Ștefan cel Mare.
