Israelul își pierde independența pentru 2.500 de ani

 

Pe 16 martie 597 î.Hr., Ierusalimul cade în mâinile lui Nabucodonosor al II-lea.

Puternicul rege al Babilonului (foto) primește capitularea regatului lui Iuda, după ce iudeii se revoltaseră cu doi ani mai înainte.

Regatul lui Iuda era ultimul teritoriu care supraviețuise din marele regat al Israelului, întemeiat cu patru veacuri în urmă de Saul, David și Solomon.

Nabucodonosor îl deportează pe regele Iudei, Ioiachim, împreună cu toată familia regală și cu toată elita iudaică în țara sa, aflată între Tigru și Eufrat, în spațiul actualului Irak.

Zece ani mai târziu, în urma unei noi revolte disperate împotriva ocupantului, toată populația Ierusalimului este târâtă în robie în Mesopotamia, iar Templul lui Solomon este distrus.

Aceasta va fi prima diaspora (termen care înseamnă „răspândire” în limba greacă).

Profeții din acea perioadă, precum Ieremia și Ezechiel, văd în aceste nenorociri niște pedepse divine administrate poporului iudeau pentru nesupunerea la poruncile lui Dumnezeu.

La Babilon, totuși, surghiunui îi va face pe iudei să-și întărească credința și să se îmbogățească, deși își pierduseră libertatea.

Cincizeci de ani mai târziu, când Cirus, regele Persiei, va cuceri Babilonul, o parte dintre iudei se vor întoarce în Palestina pentru a reconstrui Templul lui Solomon, rămânând în același timp sub tutela persană.

Odată cu căderea Ierusalimului, cu excepția unei scurte perioade sub Maccabei, independența Israelului este pusă între paranteze pentru 2500 de ani, până la reînființarea statului evreu în secolul XX.