Iradeaua suna așa: „Majestatea sa Imperială, sultanul, care în sentimentele sale de înaltă justiţie şi îngrijire părintească pentru popoarele sale, îşi întinde binefacerile şi favorurile sale asupra tuturor supuşilor săi credincioşi, fără deosebire de rasă, nici religiune, luând în consideraţie suplicele supuse, în timpul din urmă, la picioarele tronului imperial de către supuşii săi valahi, a binevoit să ordone că, în virtutea drepturilor civile, de care dânşii se bucură cu acelaşi titlu ca şi ceilalţi supuşi nemusulmani, comunităţile lor să desemneze pe muhtari (primari) conform cu regulamentele în vigoare;
ca, după cum se practică pentru celelalte comunităţi, membrii valahi să fie deopotrivă admişi, după regulă, în consiliile administrative şi ca înlesniri să fie acordate de către autorităţile imperiale pentru profesori numiţi de către zisele comunităţi pentru inspectarea şcolilor şi îndeplinirea formalităţilor dictate de legile Imperiului pentru deschiderea noilor stabilimente şcolare.
Această ordonanţă imperială a fost comunicată departamentelor respective pentru executarea ei.”
A urmat dezastrul
Rezultatul acestei iradele a fost dezastruos pentru comunitățile aromâne din Balcani pe care statul romān le sprijinea cultural.
Iradeaua a provocat prigoana aromânilor de către greci, comandouri de teroriști (antarți) greci trecând la asasinate în rândul fruntașilor aromāni, cu peste 400 de victime, ceea ce a condus la ruperea relațiilor diplomatice între Grecia și România (1906-1911).
„Oameni cu două patrii. Din una se hrănesc și pe alta o servesc…”
O atitudine foarte critica față de greci – stiut fiind faptul ca și în Romania locuia un număr important de greci care se bucura de toate drepturile asigurate de Constituția din 1866 – a fost cea a scriitorului Eugeniu Botez (1874-1933), cunoscut sub pseudonimul literar de Jean Bart (FOTO).
Considerațiile sale față de acest moment, scrise manu propria, se află la Direcția Județeană Mureș a Arhivelor Naționale, fiind publicate de N. Popescu în revista Foaie Națională.
În atmosfera creată de tensiunile din 1905, dintre Grecia și Romania, Jean Bart scria:
„Viața porturilor și întregul comerț era în mâinile grecilor. Așa se explică averile mari făcute de greci în România și exodul care n-a încetat încă pe Dunăre…
Mai în toate porturile mari din lume se găsesc capitaliști greci, dar relativ puțini, pe când în România, Egipt și SUA, ceea ce frapează este marele număr de emigranți greci…
Sunt unii născuți și crescuți aici, muncesc, câștigă, se îmbogățesc în Romania, dar fac armata și varsă averea în Grecia.
Dunarea a fost California pentru greci (…) Am cunoscut greci care în curs de 15 ani, din băieți de birou, barcagii, furnizori de alimente la vagoane, au ajuns multimilionari.
Au plecat în Grecia, au făcut școli și biserici acolo, și azi sunt deputați și oameni politici ai Republicii Elene… Oameni cu două patrii. Din una se hrănesc și pe alta o servesc…”
