Ion Câmpineanu luptă la 1838 pentru un regat românesc ereditar pentru toţii românii

 

În octombrie 1838, polonul Woronicz, venind din Paris sub numele fals de Carol Werner, străbătu cu căruţa poștii toată Oltenia şi Muntenia până la Bucureşti, dându-se drept negustor, observând şi ascultând totul cu atenţie.

Era însărcinat să facă propuneri formale partidului naţional şi avea a înmâna lui Ion Câmpineanu din partea principelui Czartoryski bazele unui tratat de alianţă polono-român.

De la început ceea ce lovi pe polon a fost că toate clasele „doresc independenţa de turci şi de ruşi”, dar nu numai atât: raportul spune textual: „Ideia unirii tuturor populaţiilor române sub acelaş sceptru ocupă toate capetele” şi ideea unirii tuturor populaţiilor române se anunţă ca dominantă” şi adaugă a treia oară „ideea în chestiune a devenit, ca să zic aşa, ideea la modă”.

Citește AICI Raportul din 1838  unui agent-spion polon la București

Agentul polon îl găsea în centrul mişcării mișcării naționale pe Ion Câmpineanu. omul în care se puneau toate nădejdile.

Personalitatea şi ideile lui Câmpineanu

Aceasta fiind starea de spirit a societăţii, nu e de mirare că găsim în mijlocul ei un reprezentant aşa de hotărât al acestor idei ca Ion Câmpineanu.

Eşit dintr-un neam boeresc patriot, crescut sub înrâurirea fratelui său mai mare, aprig naţionalist şi duşman al Ruşilor, cari l-ar fi otrăvi,t Câmpineanu avu o educaţie pe jumătate în vechiul chip erudit şi moralizant al boerilor veacului XVIII, ca elev al dascălilor greci, pe jumătate după chipul educaţiei franceze de idei abstracte, ca elev al emigratului francez Laurengon.

Ca şi educaţia sa firea lui e plină de contraste, e omul care stă între duuă lumi: liberal convins, orator de talent, rămâne cu anume trăsături orientale ale vechilor boieri.

Portretul său făcut de Woronicz în studiul lui îl arată cam leneş, cu educaţie incompletă, împins spre teorii inaplicabile, pe de altă parte însă incoruptibil, prudent şi om de acţiune totuşi.

Woronicz care 1-a urmărt „ca o umbră” şi a ascultat tot ce se zicea despre dânsul îl socoate un om de inimă, reprezentantul opiniei publice anti-ruse, gata să se sacrifice pentru independenţa ţării sale.

Ca reprezentantul unei societăţi în care mirajul ideilor îşi făcuse loc de curând, în care teoriile politice nu se izbiseră încă de realitate, e îndemnat spre idei îndrăsneţe, mult prea îndrăsneţe pentru situaţia de atunci a ţării.

Ideile şi planurile sale le expune complect în scrisoarea ce o scrie principelui Czartoryski după ce primi propunerile lui aduse de agentul Woronicz.

Eşti în adevăr uimit de lărgimea şi de îndrăzneala lor.

Fără nici un înconjur declară că el şi cu alţi bărbaţi ce-i împărtâşau ideile au ca ideal ca Românii „să nu mai facă decât, un singur popor unit şi independent”.

Respinge protectoratul rusesc, respinge suzeranitatea turcească, cere un regat românesc ereditar pentru toţii Românii, libertatea claselor sociale. Scrisoarea e înălţată de o mare suflare de entuziasm: Până la propunerea polonă „trebuia să suferim din toate suferinţele noastre”, dar idealul expus mai sus „a fost şi va fi scopul tuturor sforţărilor noastre”, „a fi mândru să fii Român sau a muri”.

Deplânge căderea la 1812 a proectului „regatului Daciei” şi pierderea „uneia din cele mai frumoase provincii ale Moldovei”, Basarabia.

În a doua scrisoare către principele Czartoryski, el vede rolul Românilor în Orient ca o barieră între Rusia şi Turcia, îi vede ca membrii unei mari coaliţii anti-ruse, declară că Sârbii ar fi alături de dânşii cu prinţul Milos care trebue să joace rolul luj Ştefan Duşan.

Dar pentru aceasta trebue ca Ţara Românească sâ fie pregătită mai dinainte, şi în acest scop se va cere schimbarea domnului, şi înlocuirea lui cu un „Român pătruns de misiunea sa, hotărât să adopte proectele Alteţei Voastre şi să lucrezei  în sensul cauzei polone sau al unei coaliţii împotriva Ruşilor”. Românul pătruns de misiunea sa era uşor de văzut: era Câmpineanu însuşi.

Candidat la Domnie

Dealtfel trei zile după aceia Woronicz anunţă pe faţă candidatura lui Câmpineanu la domnie: Urmând Câmpineanu nu se sfieşte să numească pe şeful statului român „rege” şi scrie aceste cuvinte cari sună ca o sentinţă: „Nu trebue oare umbra unui tron de voevod ca să izbuteşti să uneşti pe Românii din toate ţările?”.

Întrebat de Woronicz, el se declară în stare să provoace o răscoală în Ţara Românească şi în cazul unei mişcări cu ajutoare din alte ţări era sigur că va putea întinde răscoala în Moldova şi Ardeal.

 Ardealul îi pare sigur în cazul unei răscoale a Polonilor.

Despre coaliția cu Moldova însă nu poate răspunde încă și cere răgaz.

Tot idealul naţional românesc înfăptuit la 1 Decembrie 1918 se găsea deplin închegat în mintea îndrăsneaţă a acestui boer muntean dela 1838. Figura lui apare foarte mare, e un precursor în faţa căruia pălesc niţel figurile oamenilor dela 1848.

În scrisoarea sa către principele Czartoriyski, Câmpineanu socoate ideile sale şi ale prietenilor săi ca fiind socotite de ei înşişi ca utopii, cei mult ca imbold al unei întreprinderi disperate. Dar „cu propunerile cari ne-au fost făcute în numele alteţei voastre… un nou viitor se deschide, fericirea Românilor va putea fi asigurată”.

Propunerea polonă venea ca un mijloc practic de a pune în acţiune idei cari până acum erau numai în domeniul teoriei. Aşadar propunerea polonă venită din partea principelui Czartoryski a fost aceia care a decis pe Câmpineanu la acţiune, în urma ei s-a hotărât el să întreprindă pregătirea din ţară şi misiunea lui. în Europa.

În ce constau propunerile principelui Czartoryski?

Nu cunoaştem textul lor, dar ele se pot reconstrui din scrisorile lui Câmpineanu şi din raportul lui Woronicz.

Pentru Români era vorbă de unitate naţională şi de independenţă. În bazele tratatului „Românii apar ca formând un singur popor liber şi independent”.

România intră „ca o putere” pe de o parte într-o eventuală coaliţie a statelor occidentale împotriva Ruşilor, pe de altă parte ca aliată a Polonilor, în cazul unei răscoale a acestora împotriva Rusiei şi Austriei,

Să ridice neamul său la răscoala generală

Câmpineanu se legase ca în amândouă cazurile să ridice neamul său la răscoala generală, lăsând Polonilor alegerea momentului. Ţările Române trebuiau să formeze o diversiune împotriva Ruşilor în cazul răscoalei polone, în orice caz aci trebuiau stabilite depozitele de muniţii pentru Poloni.

Se vorbea despre trimiterea unui agent politic polon la Bucureşti care să stea în permanenţă, precum şi a mai multor ofiţeri pentru refacerea armatei.

Câmpineanu socotea în adevăr cauza polonă cu totul legată de cea românească, singura garanţie pentru existenţa unui stat românesc liber ar fi reconstruirea regatului Poloniei în fruntea căruia îl vede pe Adam Czartoryski, chiar nici nu ar crede în putinţa unei Românii câtă vreme nu va exista şi o Polonie liberă.

Pe temeiul acestor propuneri polone se începu pregătirea mişcării.

 

Sursa: P. P. Panaintescu, Planurile lui Ioan Câmpineanu pentru unitatea națională a românilor.  Legăturile lui cu emigraţia polonă