René Guénon a mers, în 1904, la Paris, înscriindu-se la Colegiul Rollin, ca student la matematici.
În 1908, Guénon frecventa toate „școlile” ocultiste ale epocii.
Inițiat în Francmasonerie, în Ordinul Martinist, student al Școlii Hermetice a lui Papus, el a devenit o figură cunoscută în mișcarea ezoterică de atunci.
În acest an, 1908, s-a fondat Ordinul Renovat al Templului, iar Rene Guenon a devenit șeful acestuia.
Prin acest Ordin, a încercat, urmând o cale mai puțin ortodoxă, să influențeze mentalitatea occidental. Încercarea s-a dovedit un eșec și peste doi ani a desființat Ordinul Templului.
În 1909, Rene Guenon a ajuns membru al Bisericii Gnostice, cu numele de Palingenius.
Perioada 1908-1912 este foarte enigmatică.
În această perioadă, Superiores Incogniti îl învestesc pe Rene Guenon cu funcția de restaurator al Tradiției primordiale în Occident, mai precis, cu rolul de transmițător și tălmăcitor al adevărurilor absolute, în vederea modificării mentalității occidentale.
Oricât de absurdă ar putea să pară cititorului modern această referință la Superiores Incogniti, ea, înțeleasă așa cum trebuie, explică funcția lui Guenon.
Această funcție de transmițător, Guenon o va îndeplini până la moartea sa.
Între 1909 și 1912, realizarea metafizică, cel puțin teoretică, a lui Guenon era un fapt împlinit, dovadă fiind articolele scrise de el atunci ce prevestesc cărțile de mai târziu.
Fiindcă inițierea sa era una „universală”, Guenon a „particularizat-o”, ajungând inițiat în hinduism, daoism și Masonerie. Iar în 1911-1912, s-a atașat de tradiția islamică, luând numele de „slujitorul Unicului”, Abdel Wahed Yahia.
Guénon a întreținut o vastă corespondență și cu trei gânditori români: Vasile Lovinescu, Marc-Mihail Avramescu și Mihai Vâlsan.
În 1949, a obținut cetățenia egipteană.
Deși și-a continuat interesul pentru hinduism și alte religii, practica lui Guénon a fost pur islamică. Nu se știe că ar mai fi recomandat vreodată cuiva să devină hindus, în timp ce i-a inițiat pe mulți în Islam.
Îndemnat de unii dintre prietenii și colaboratorii săi, Guénon a fost de acord să înființeze o nouă lojă masonică în Franța, întemeiată pe idealurile sale „tradiționale”, purificate de ceea ce el a văzuse că care au pus în pericol alte loji pe care le-a frecventat în primii săi ani în Paris.
Această lojă s-a numit La Grande Triade (Marea Triadă), un nume inspirat din titlul uneia dintre cărțile lui sale.
Însă, primii fondatori ai lojei s-au separat la câțiva ani de la înființare.
Cu toate acestea, această lojă, aparținând Grande Loge de France, este activă astăzi.
După o suferință fizică intensă, Rene Guenon a decedat la 7 ianuarie 1951. Ultimul cuvînt pe care l-a spus a fost „Allah”. A fost înmormântat în mausoleul familiei soției.
Opera
Deși opera sa, ca esență spirituală dar și ca expunere discursivă, era deja formată, abia după zece ani Rene Guenon a început să-și publice cărțile.
Primul Război Mondial l-a împiedicat să se manifeste mai repede, și doar în 1921 îi apare prima carte, despre tradiția hindusă.
În deceniul următor, el și-a publicat toate scrierile fundamentale, și tot acum devine „inima” și „intelectul” revistei Etudes Traditionnelles.
Pe de altă parte, este tot mai convins că activitatea sa în Occident nu va reuși să convertească mentalitatea acestuia spre Tradiție și sacru.
De aceea, la 5 martie 1930, după moartea soției, a părăsit definitiv Franța, stabilindu-se pentru tot restul vieții la Cairo, în Egipt.
Din acest moment va adopta toate riturile și cutumele musulmane, fără a-și abandona funcția universală.
În 1934 s-a căsătorit cu Fatima, fiica cea mare a șeicului Mohammad Ibrahim.
Au avut patru copii, două fete și doi băieți, ultimul născut dupa moartea lui Guenon.
Deși „sihăstrit” în Egipt, a continuat să exercite o influență peremptorie asupra Occidentului.
Articolele lunare ce apăreau în Etudes Traditionnelles, corespondența de o vastitate uluitoare și cărțile scrise în perioada celui de-al Doilea Război Mondial au completat Opera sa.
La biroul său din camera de lucru din Cairo, Guenon citea răbdător toate cărțile trimise spre recenzare, toate scrisorile primite de la diverși corespondenți, oricât de inepte ar fi fost.
Cu răbdare de maestru spiritual, răspundea tuturor.
Deși a declarat răspicat că nu acceptă discipoli, Rene Guenon a influențat pe mulți prin opera sa.
Cel mai valoros colaborator, cel care și-a schimbat întreaga viață și operă datorită lui Guenon, a fost Ananda Coomaraswamy.
Scrierile acestuia sunt, dupa ale lui Guenon, cele mai puternice și mai sincere din domeniul tradițional, cele care pot fi luate ca referință fără nici o ezitare.
Dar cea mai mare speranță, din punct de vedere inițiatic, Guenon și-a pus-o în Frithjof Schuon, care, trecut la islamism, a instituit o „cale inițiatică” pentru Europa.
Acestei căi i s-au atașat românii Mihai Vâlșan și Vasile Lovinescu. Dintre alți „învățăcei” mai cunoscuți, îi vom menționa pe Titus Burckhardt și Martin Lings.
Mihai Vâlșan a devenit, după moartea lui Guenon, redactorul șef al revistei „Etudes Traditionnelles”, și a început publicarea operei postume a acestuia.
Despre Guenot a scris Mircea A. Tamas în René Guénon et le Centre du Monde, Rose–Cross Books, Toronto, 2007
