Într-o zi de sabat din anul 66 d.Hr., în Cezareea, un grec sacrifică niște păsări la intrarea sinagogii, ceea ce provoacă furia evreilor. Urmează bătăi de stradă cumplite între evrei și păgâni. Tulburările cuprind rapid și Ierusalimul, apoi se extind în toată țara.
Intervenția armatei romane nu face decât să ațâțe conflictul. Sentimentele anti-romane ale evreilor, care mocneau de multă vreme, se aprind ca o vâlvătaie. Nero îl trimite în Iudeea pe generalul Vespasian (viitorul împărat) pentru a pacifica regiunea
După un asediu care durează doi ani, Ierusalimul este ocupat de romani, care distrug Templul lui Solomon pentru a doua oară (prima dată o făcuseră babilonienii lui Nabucodonosor, în 586 î.Hr.).
Însă războiul nu este încheiat: deasupra Mării Moarte, o fortăreață se încăpățânează să reziste. Se numește Masada.
Construită în secolul II î.Hr., pe vremea Maccabeilor, cetatea se află la o înălțime de 400 de metri deasupra țărmurilor sălbatice. Aici se refugiaseră un grup de zeloți conduși de un anume Eleazar ben Jair.
Zeloții sunt membrii unei temute secte care răspândise teroarea printre forțele romane. Înarmați cu un pumnal, ei obișnuiau să-i asasineze inclusiv pe compatrioții pe care-i bănuiau că pactizează cu ocupantul roman. Din acest motiv, li se mai spunea și sicari, de la latinescul sica, pumnal.
Cei o mie de zeloți, care se refugiaseră împreună cu nevestele și copiii lor între zidurile Masadei, vor rezista timp de trei ani în fața asediatorilor romani. Aceștia își făcuseră un punct de onoare din cucerirea fortăreței, deși importanța ei strategică era nulă.
Pentru a evita atacurile inutile și mortale, legatul roman folosește un grup de sclavi pentru a înălța o rampă artificială de la picioarele stâncii. Pe această rampă, el a putut aduce la zidurile cetății un turn de asalt și un berbec.
Singura relatare a asediului de la Masada îi aparține istoricului Iosif Flavius, care a stat în permanență alături de legat, dar care nu știa ce se petrece în acest timp în interiorul fortăreței.
Când trupele romane pătrund în Masada, descoperă că toți asediații se sinuciseseră.
Însă, în Iudeea, sentimentele anti-romane nu dispar odată cu căderea Masadei.
Peste două generații, împăratul Hadrian este el însuși înfricoșat de particularismul evreiesc și decide elenizarea Iudeei. Un tânăr zelot, pe nume Bar Kohba („Fiul stelei”) se așază în fruntea unei noi revolte împotriva romanilor.
Hadrian merge personal în Iudeea pentru a conduce represiunea. Campania militară durează trei ani (133-135) și duce la moartea a sute de mii de evrei.
La sfârșitul celui de-al doilea război romano-evreu, Iudeea va fi distrusă în totalitate, iar evreilor care supraviețuiseră li se va interzice să se instaleze în Colonia Aelia Capitolina, noul nume latin al Ierusalimului.
