Începuturile farmaciilor în Moldova. Dragostea, recunoscută ca boală fără leac

 

Pravila lui Vasile Lupu, primul text legislativ tipărit în Moldova, vorbește de existența recunoscută a moașelor, descântătorilor și fermecătorilor, mai ales a celor din urmă, întrucât farmecele erau însoțite, pe lângă boscorodenii, și de anumite droguri sau buruieni.

Tot Pravila recunoștea dreptul tututror acestor lecuitori publici de a fi plătiți pentru serviciile lor. Leacurile se numeau vreaceavănii, iar anitidotul cu care se combăteau cazurile de otrăviri întâmplătoare se numea iarba care biruiește puterea otrăvii.

Dintre bolile vremii, legiuirea lui Vasile Lupu-Vodă recunoștea otrăvirea, rănirea, surzenia, muțenia, lunatecia (somnambulism), sfrența (șancărul sau sifilisul), nebunia, beția și… dragostea!!! Căci, zice Pravila, „dragostea se aseamănă cu beția, așișderea și cu nebunia, și mai vârtos este și mai rău chinuitoare decât acele toate”, așa că poate fi cineva chiar „turbat de dragoste”.

Pe vremea acea erau și bolnițe (spitale), dar ele erau rezervate numai ca „localuri unde zac calicii”, sau „case de mișei bolnavi”. Erau așa de prost văzute încât un părinte care își trimitea copilul la bolniță își pierdea orice drept sau putere părintească asupra odraslei, sau viceversa.

În lipsa spițeriilor, Pravila prescria pedepse pentru „cela ce nu va chema vraci la boala muierii lui să-i cumpere de tot felul de vreaceavănii ce-I vor trebui…”, ori „cela ce va cumpăra otravă… dacă cela ce au fost cumpărând iaște vraci, deci vra să o cerce cu erbi ca acelia, cu meșteșugul lui, să vază, puteava face iarbă ca aceia să biruiască puterea otrăvii, ce se zice să dea iarbă celui otrăvit, să nu-i prinză otrava, oricine va avea otravă, de o fi făcând, sau o fi vânzând, cela ce va vinde otrava va fi pedepsit”.

Deși nu se spune de unde se puteau cumpăra vreaceavănii, este limpede că cineva făcea negoț cu asemenea lucruri.

Mai târziu, la sfârșitul veacului al XVIII-lea, începutul celui de al XIX-lea, la toată băcăniile se găseau de vânzare foarte multe droguri, începând cu buruieni diferite, ca salce, piatra iadului, piatră vânătă, pucioasă, sânge de nouă frați, țipirig, șoricioaică etc.

Dintre spițerii titrați ai Curții Moldovei, se găsesc la 1763 un anume Toma Noe, care era și medic, și un altul, Antochi.

Spitalul Sf. Spiridon din Iași a fost înființat în 1755 de un negustor, Ștefan Bosie, iar la 1757, fiind luat sub îngrijirea Domniei, printr-un hrisov al lui Constantin Mihai Racoviță-Vodă, dobândea și o farmacie proprie care avea să devină publică.

Grigore Alexandru Ghica-Vodă, între 1764-1777, înființează la Iași un Doftor al Obștii și o Spițerie a Obștii, care, sub, Al. Ion Mavorcordat, se unește cu cea de la Sf. Spridon. Pe atunci spițerul era plătit cu echivalentul a 25 lei pe lună…

Farmacia Centrală din Iași a fost fondată în 1827.

Sursa: C.I. WERNER, Introducere asupra tuturor farmaciilor ieșene – Iași, 1927