Pe 17 aprilie 1895, după un război scurt, China își recunoaște înfrângerea în fața Japoniei prin tratatul de la Shimonoseki (în chineză: Maguan Tiao Yue).
Înfrângerea produce consternare în rândul elitelor chineze: acestea încep să realizeze întârzierile de dezvoltare și adapte ale Imperiului de Mijloc la evoluțiile lumii.
Ca urmare a tratatului, China este nevoită să recunoască independența Coreei. De asemenea, ea achită o sumă importantă Japoniei ca despăgubire de război, renunță la insula Taiwan, la micul arhipelag Pescadores și la peninsula Liao Dong din sudul Manciuriei.
Aceste modificări de frontiere și de forțe din Orient nu îi lasă indiferenți pe europeni.
Pentru a salvgarda interesele Rusiei în regiune, țarul Nicolae al II-lea îi trimite un „sfat amical” împăratului japonez Mutsuhito, prin care îl somează practic să restituie peninsula Liao Dong chinezilor.
Pretenția sa este susținută și de Franța și Anglia.
În anul următor, prin acordul Lobanov-Yagamata, din 9 iunie 1896, Rusia impune Japoniei să împartă împreună suveranitatea (condominiu) asupra Coreei.
Sesizând oportunitate, europenii profită de slăbiciunea dinastiei manciuriene pentru a rupe hălci din teritoriul Chinei.
Aceste modificări teritoriale vor sta la originea multor conflicte în secolul următor, unele nefiind stinse nici astăzi (vezi Taiwanul).
