Dacă primele patru ediții avuseseră loc pe stadionul O.N.E.F., în 1936 era a doua oară când se desfășurau pe Platoul Cotroceni.
Organizația de cercetași „Straja Țării” se înființase de un an, iar cea de-a treia zi a Serbărilor Restauraţiei căpătase numele de Ziua Tineretului.
Peste 5000 de tineri străjeri veniseră din toată țara, punându-și corturile verzi în perfecta ordine în jurul Platoului Cotroceni.
În acel an, regele Carol al II-lea avea ca invitați pe președintele Cehoslovaciei Eduard Beneș și pe regentul Iugoslaviei, prinţul Paul, partenerii din Mica Înțelegere.
Lume ca la urs
Cu câteva zile înainte de 8 iunie pe Platoul Cotroceni fuseseră ridicate şapte tribune, toate purtând emblema regală şi drapelele celor trei state membre ale Mici Înţelegeri”
Lumea dăduse buluc în tribune, deși prețul biletelor era mare, pentru că nu în fiecare zi se ivea ocazia să vadă la un loc pe Regina Maria, prințul Nicolae, marele Voievod Mihai și pe conducătorii țării din Mica Înțelegere.
Cei 25.000 de străjeri urmau să-și facă programul, dar când a sosit regele oamenii din tribune au început să se agite.
Cade tribuna mică
„După ce a ţinut o cuvântare despre importanţa tineretului şi a Străjii Ţării, regele s-a îndreptat spre loja regală, moment în care a căzut o tribună mică, cu câteva zeci de oameni, o singură femeie alegându-se cu piciorul rupt, astfel că momentul a trecut aproape neobservat, mai ales că tribuna era amplasată undeva în lateral”, scriu, în lucrarea „Carol al II-lea şi sfârşitul democraţiei. Un rege, un cult, o camarilă“, profesorii Daniel Dieaconu (coordonator), Elena Preda, Mihai Andrei Nica, Cristiana Şoimaru şi Dionisie Savin,
Exerciţiile străjerilor au mers mai departe. Din megafoane s-au auzit noi ordine pentru exerciţiile care urmau.
Dezastrul
„Vocea speakerului a fost însă acoperită de un zgomot puternic.
Una dintre tribunele mari, de 5.000 de oameni, s-a prăbuşit ca un castel de cărţi.
Uriaşa schelă s-a rupt în două, înghiţind toată mulţimea de oameni.
Tribuna era imensă, având 100 de metri lungime, 40 de metri lăţime şi 15 metri înălţime, iar numărul de persoane indicate era cu mult depăşit.
Pe lângă cei din tribună au mai fost surprinşi şi străjeri care se retrăgeau de pe teren”, menționează autorii citați.
„În scurt timp, s-a declanşat o zarvă imensă.
Cei căzuţi unii peste altul ţipau de durere, unii dintre ei aveau atacuri de panică, alţii leşinau, iar oamenii din celelalte tribune provocau un zumzet puternic, unii alergând spre tribuna prăbuşită pentru a se interesa de cunoştinţe, în ciuda indicaţiilor din megafoane, care îndemnau la calm.
Mulţi dintre ei au coborât din tribune şi de teama unei noi prăbuşiri.
Cei 60 de medici făceau cu greu faţă solicitărilor, fiind ajutaţi şi de străjeri, care îi încărcau pe cei răniţi în ambulanţele chemate din tot Bucureştiul. Iniţial, zvonurile indicau în jur de 1000 de morţi , însă cifrele oficiale au redus numărul morţilor la trei, plus sute de răniţi”.
Constructorii au fost arestați rapid:
„Antreprenorii I. Blumenfeld şi M. Druitz au fost arestaţi, iar specialiştii au constatat că se folosiseră lemne putrede, foarte prost ansamblate, multe nebătute în cuie, cu scopul de a putea fi refolosite, iar stâlpii de susţinere au fost improvizaţi .
Pentru a se masca şi alte nereguli, în ziua următoare a mai fost incendiată una dintre tribune de către necunoscuţi .
Au fost trei persoane moarte şi 369 de persoane rănite, după documente de arhivă”, mai aflăm din lucrarea „Carol al II-lea şi sfârşitul democraţiei. Un rege, un cult, o camarilă“.
În tot restul zilei de 8 iunie 1936 sirenele ambulanțelor au răsunat în Bucureștiul unde forfota atinsese culmi greu de descris.
