Iarna anului 1917, dușmanul nevăzut din Primul Război Mondial. Situația dezastruoasă din Moldova
În iarna anului 1917, Bucureștiul se afla sub ocupație, iar locuitorii din Muntenia au fost nevoiți să fugă. Pe lângă sărăcie și boli, principalul dușman era frigul. Moldova nu se aștepta la un număr atât de mare de refugiați.
Una dintre cele mai mari probleme cu care s-a confruntat Iași, capitala Moldovei, a fost aprovizionarea cu lemne în timpul unei ierni deosebit de friguroase. Unii martori au declarat că „12 până la 15 grade sub zero erau obișnuite și de aceea aceste [temperaturi] păreau… blânde, pentru că în unele cazuri se ajungea la 30 de grade sub zero […]”. I.G. Duca s-a referit la această situație dificilă, declarând că „problema lemnului era presantă, frigul se înrăutățea și nu mai erau lemne. Nu se putea aduce cu trenul, vagoanele erau toate rechiziționate de armată. Nu existau păduri în apropiere, populația cerea să fie tăiați copaci din grădinile publice și de pe străzi. Două dintre reperele Iașului au fost sacrificate pe altarul poporului, pădurea Copou și parcul Rivelet. În acele zile, arborii seculari au căzut sub securea nemiloasă a unui oraș în care, pe lângă mizeriile exilului, ale bolilor și ale foametei, trebuia acum să se confrunte cu frigul chinuitor”.
Contele de Saint-Aulaire a scris în jurnalul său:
„Dacă aș încerca, doar prin schiță, să evoc icoana suferinței care a copleșit România, pentru un loc într-un muzeu imaginar al frumuseților morale, aș pune această țară, ale cărei virtuți se ridică la înălțimea suferinței și chiar mai sus, în sala capodoperelor.
Ca o conspirație între natură și oameni, iarna anului 1917 a fost deosebit de aspră. La Iași, termometrul a coborât la -20°, la -30° și chiar la -40°. Inamicul – adică nemții – în cele două treimi din țară pe care le ocupau, și „aliații”, adică rușii, mai brutali decât inamicul, în Moldova, pe care o ocupau și ei, se înfășuraseră în paltoane, ocupaseră clădirile mai bune, dăduseră afară locatarii și luaseră toate lemnele de foc; nu le păsa de frigul care se abătuse brusc asupra nenumăraților români în zdrențe, fără case sau înghesuiți în case neîncălzite.
În această Moldovă supraaglomerată, subnutrită, devastată, mizeria și foametea, din care s-a născut tifosul exantematic, au făcut mai multe victime decât focul inamic. În spitalele care refuzau să primească oameni, lipsea totul, în afară de devotament.
În iarna lui 1917, tăvălugul rusesc s-a revărsat pe străzile din Iași pentru a îneca Moldova. Acest torent a adus cu el mai multe armate cu un număr total de un milion de oameni.
În fața acestei avalanșe, misiunea noastră militară, redusă la neputință pe tărâm militar, lupta mai mult ca oricând pe frontul epidemiilor, pregătind discret reconstrucția armatei române”.
