IAR 80: Avionul de vânătoare autohton al României
Pentru a depăși aceste probleme și pentru a se asigura că Forțele Aeriene Regale ale României (ARR) erau capabile să protejeze spațiul aerian al națiunii, guvernul a subvenționat crearea a trei mari producători de aeronave: Fabrica Societății pentru Exploatări Tehnice, ce a fost înființată la București în 1923, Industria Aeronautică Română (IAR) cu fabrica la Brașov înființată în 1925 și Întreprinderea de Construcții Aeronautice Românești (ICAR) care a fost înființată la București în 1932.
Din nefericire, creșterea bruscă a industriei aeronautice și subvențiile guvernamentale mari au dus mai mult la scăderea economiei țării și la creșterea corupției decât la construcția efectivă de aeronave. Pentru a corecta situația, guvernul a naționalizat IAR în 1935 și a făcut din aceasta principalul furnizor de avioane de război.
IAR a fost aleasă pentru a furniza avioane de război forțelor armate române. În 1930, guvernul român a publicat specificațiile pentru un nou avion de vânătoare. Guvernul nu se aștepta la prea multe de la industria aeronautică aflată la început de drum, IAR a produs totuși mai multe prototipuri de avioane de vânătoare ca răspuns la specificațiile cerute.
Deși prototipurile erau foarte promițătoare, niciunul nu era pregătit pentru producția în serie, iar guvernul a decis să achiziționeze avionul polonez Panstwowe Zaclady Lotnicze (PZL) P-11B pentru a-l avea ca model pentru viitorul proiect. Inginerii IAR au fost consternați de pierderea contractului, dar și-au dat seama că proiectul polonez avea multe avantaje față de cel al lor.
În 1934, IAR a prezentat două prototipuri pentru a provoca PZL P-11B. IAR-urile 15 și 16 erau ambele avioane de vânătoare monoplane cu aripă joasă, cu un singur loc, echipate cu motoare în linie de 600 CP și, respectiv, radiale de 560 CP. Multe dintre caracteristicile avionului de vânătoare proveneau de la PZL P-11B original. În timp ce ambele prototipuri erau mai rapide decât avionul de vânătoare polonez, guvernul român a optat pentru a moderniza pur și simplu motorizarea PZL P-11B. Împerecherea acestuia cu motorul românesc IAR K9 de 640 CP a produs o aeronavă mai rapidă decât ambele prototipuri și a economisit costurile de construcție a unui avion complet nou. Noua versiune a fost botezată PZL P-11F și, deoarece folosea un motor IAR, compania a primit un contract pentru a construi PZL P-11F-uri sub licență.
Nașterea lui IAR 80
Norii de război se adunau deja în Europa, iar Ungaria, vechiul inamic al României, se reînarma. Confruntat cu perspectiva de a-și apăra spațiul aerian împotriva oricăruia dintre mai mulți posibili agresori, guvernul român a decis să achiziționeze un nou avion de vânătoare în anul 1936. Alegerea ideală era un avion de vânătoare construit în România, deoarece tulburările politice din ce în ce mai mari din Europa urmau cu siguranță să întrerupă livrarea de avioane din surse străine.
P-24 a fost ultima evoluție a proiectului anterior P-11. Deși avioanele erau similare ca aspect, PZL P-24 era mai bine înarmat, avea un motor mai puternic și alte câteva îmbunătățiri. Lucrările la PZL P-24 au continuat pe parcursul anilor 1933 și 1934, iar cel de-al doilea prototip a fost prezentat la Salonul aeronautic de la Paris din 1934. Performanțele sale au fost uimitoare, iar avionul a fost etichetat drept cel mai rapid și cel mai bine înarmat interceptor din lume. Guvernul român a fost, de asemenea, impresionat de noul avion polonez. Deși guvernul ar fi dorit să cumpere proiectul IAR, avionul de luptă polonez era mai bun. PZL P-24 a fost perfecționarea unui proiect dovedit pe care Forțele Aeriene Române îl operau deja. Românii au cumpărat o licență pentru a construi P-24 echipat cu motorul Gnome-Rhone 14 Kmc/36 de 930 CP construit de IAR.
Fuselajul din fața cozii provenea din proiectul IAR, în timp ce întreaga secțiune a cozii a fost preluată de la PZL P-24. Aripile au fost proiectate de IAR și au fost testate pe IAR 24. Motorul, suportul motorului și capota proveneau toate de la PZL P-24. Instrumentele de bord, componentele interne ale cabinei de pilotaj și luneta erau fie românești, fie importate de la furnizori străini. Guvernul român a fost impresionat de noul avion, care a fost botezat oficial IAR 80.
Noile avioane de vânătoare aveau nevoie de 600 de mitraliere FN Browning de fabricație belgiană, însă aprovizionarea acestora a fost întreruptă de cucerirea Țărilor de Jos de către Germania. În cele din urmă, germanii au dat undă verde reluării producției de mitraliere, însă procesul a fost unul anevoios și a fost cu greu finalizat abia în luna noiembrie a anului 1940. Primele 20 de avioane IAR 80 de serie au ieșit de pe linia de asamblare între ianuarie și februarie 1941. Câteva modificări minore le-au diferențiat de prototip. Versiunile de producție aveau instalat motorul IAR 14K III C 36, care era mai puternic. Cabina de pilotaj era complet închisă și era prevăzută cu oxigen pentru zborul la mare altitudine.
