Luigi „Gigi” Riva s-a născut la 7 noiembrie 1944, în Leggiuno, provincia Varese, Lombardia.
Tatăl său a murit când avea doar nouă ani, iar mama sa l-a trimis la o şcoală cu regim de organizare strict, aflată în grija bisericii.
După cei trei ani petrecuţi în cadrul acestei instituţii şcolare, a început să lucreze într-o fabrică pentru ca, aproape concomitent, să înceapă să joace fotbal în weekend.
Mama sa a murit la scurt timp, rămânând orfan.
A fost observat şi invitat să joace în echipa de amatori Laveno-Mombello, pentru care, timp de două sezoane, a marcat 63 de goluri şi devenise un erou local.
Refuzat de Inter
În vara anului 1962, a susţinut probe la Internazionale Milano, dar a fost refuzat de clubul milanez, considerându-l prea firav.
A semnat un contract profesionist cu formaţia de Serie C Legnano, iar în 21 octombrie 1962 şi-a făcut debutul într-o partidă desfăşurată la Ivrea. A marcat şase goluri în 23 de partied.
A fost observat de mai multe cluburi, iar căutătorii de talente de la Cagliari i-au făcut o ofertă şi l-au transferat pentru suma de 37 de milioane de lire italiene, mişcare ce avea să rămână una dintre cele mai reuşite din istoria fotbalului italian.
Gigi Riva avea să debuteze în tricoul noii sale echipe în 1963, în Serie B, an în care echipa a reuşit promovarea în prima ligă italiană.
În primul său an competiţional la Cagliari a reuşit să înscrie de opt ori în 26 de partide.
Sezonul următor a început greu pentru Cagliari, însă în partea a doua a campionatului, echipa Sardiniei a reuşit un parcurs bun, încheind pe locul 7.
Stagiunea următoare, Cagliari a avut o evoluţie redutabilă, punând probleme serioase echipelor care se luptau pentru câştigarea campionatului.
Gigi Riva a continuat să dovedească perseverenţă în modul de exprimare în teren, beneficiind de încrederea antrenorului său, Arturo Silvestri, care observase calităţile sale de marcator.
În Squadra Azzurra
Îmbrăcarea tricoului naţionalei Italiei a reprezentat confirmarea, pe plan internaţional, a statutului său de jucător de clasă. A debutat pentru Squadra Azzurra, în 27 iunie 1965, în victoria amicală (2-1) împotriva naţionalei Ungariei.
Potrivit antrenorului său, Arturo Silvestri, Gigi Riva reprezenta o maşină de goluri care aştepta momentul oportun să dovedească.
Având încredere în filosofia de joc pusă în teren de Silvestri, Gigi Riva confirma în sezonul 1966/1967 că este anul său, reuşind 18 goluri în 23 de apariţii pentru tricoul roşu-albastru al formaţiei Cagliari.
Stângul său devenise o formidabilă armă de temut pentru echipele adverse.
Beneficia de abilităţi aparte în a juca balonul în timp ce se afla în aer, un atu în plus pentru un atacant de clasă.
Consistenţa jocului său avea să ofere întrecerii interne şi meciurilor în tricoul naţionalei un jucător care domina generaţia sa.
În următoarele două sezoane avea să marcheze alte 33 de goluri, devenind piesa cea mai importantă în angrenajul echipei din Sardinia.
Pe lângă calităţile sale de atacant, dovedea capacitate mare de efort şi o dăruire extraordinară în slujba echipei sale.
Presa de specialitate îl compara cu fostul căpitan al Angliei şi al echipei Manchester United, Bryan Robson, care dovedea o mentalitate similară, angajându-se deplin în duelurile din timpul meciurilor, amândoi împărtăşind aceeaşi soartă – suferind accidentări complicate.
Dăruirea sa totală pentru tricoul echipei Cagliari, devenit şi astfel un simbol al formaţiei din Sardinia, s-a tradus şi prin accidentările care aveau să-i complice cariera şi în cele din urmă să-l determine să agaţe ghetele în cui.
Scudetto
În sezonul 1968/1969, Cagliari a fost foarte aproape să câştige campionatul, însă a trebuit să se încline în faţa Fiorentinei.
Sosirile lui Angelo Domenghini şi Sergio Gori aveau să întărească dispozitivul ofensiv al echipei fanion a Sardiniei.
Stagiunea competiţională 1969/1970 avea să reprezinte încununarea unui efort început în urmă cu multe sezoane – un deceniu de muncă pornit din Serie C, al echipei din Sardinia, respectiv câştigarea Scudetto cu doar două meciuri pierdute în tot sezonul.
Încununarea era cu atât mai frumoasă cu cât se concretiza în faţa unor puternice contracandidate precum Internazionale Milano şi Bătrâna Doamnă.
Data de 12 aprilie 1970 rămânea, în istoria fotbalului din Sardinia, cea mai frumoasă zi pentru suporterii echipei în care strălucea unul dintre cei mai buni atacanţi ai fotbalului italian – Gigi Riva – „Rombo di Tuono”, aşa cum a fost alintat de celebrul jurnalist sportiv Gianni Brera.
Cu 21 de goluri în 28 de partide jucate în acest răsunător sezon pentru Cagliari, Gigi Riva a obţinut cel de-al treilea trofeu – Gheata de aur, precum şi nominalizarea la Balonul de Aur, potrivit https://boxtoboxfootball.uk, citat de Agerpres.
Şase dintre campionii Italiei – Albertosi, Domenghini, Gori, Niccolai, Cera şi, desigur, Riva – au fost cooptaţi în lotul pentru ediţia din Mexic a Cupei Mondiale (1970).
Gigi Riva avea să fie cel mai bun marcator pentru Squadra Azzurra, iar patru dintre eroii Sardiniei (Albertosi, Cera, Domenghini şi Riva) aveau să joace finala, pe Estadio Azteca, pierdută (4-1) în faţa Braziliei marelui Pele.
A continuat să fie în prim planul marcatorilor fotbalului italian, reprezentând emblema echipei Cagliari, însă anul 1976 avea să aducă un sezon foarte dificil pentru echipa sa, care a încheiat pe ultima poziţie a clasamentului şi a retrogradat în Seria B.
Momentul dureros, pentru suporterii lui Cagliari, a coincis cu o gravă accidentare a lui Gigi Riva, într-un meci fatidic, în prima zi de februarie a lui 1976, împotriva „diavolului” milanez.
O ruptură de tendon avea să-l scoată din circuitul formei sale.
A luptat să revină după accidentare şi să mai joace încă doi ani, însă nu a reuşit să îşi recapete forma care-l consacrase, fiind nevoit să agaţe ghetele în cui.
Gigi Riva avea să rămână în memoria iubitorilor fotbalului din peninsulă drept unul dintre cei mai buni atacanţi ai tuturor timpurilor.
Renumele său Rombo di Tuono (Lovitura Tunetului) se datora forţei şuturilor sale.
A reuşit să marcheze 207 goluri în 374 de apariţii în tricoul roşu-albastru, iar pentru Squadra Azzurra a marcat de 35 de ori în 42 de apariţii, o medie excelentă de goluri marcate pe meci – record valabil şi astăzi.
Se află pe locul al doilea, ca procentaj mare al golurilor marcate, după Silvio Piola, care a înscris de 30 de ori în 34 de partide.
A fost ofertat de marile cluburi ale Italiei, însă a refuzat fiecare ofertă tentantă, dovedindu-şi ataşamentul deplin faţă de echipa care-l propulsase în fotbalul mare.
A fost preşedinte al clubului pentru care şi-a dedicat cea mai mare parte a carierei (1986-1987), manager al Federaţiei italiene de fotbal, director sportiv şi team manager al naţionalei Italiei în perioada 1990-2013.
Retras din activitatea competiţională, a reconstruit casa părintească din Leggiuno.
Petrece timp în localitatea natală, se întâlneşte cu prieteni vechi în barul unde i s-a propus pentru prima dată să joace fotbal pentru echipa de amatori şi se plimbă pe străzile de pe malurile Lacului Maggiore, unde a lovit pentru prima dată mingea de fotbal.
Din 2005 este cetăţean de onoare al oraşului care l-a iubit ca pe un erou jucând în echipamentul roşu-albastru.
În cadrul ceremoniei speciale, ca un gest de profundă apreciere pentru loialitatea deplină demonstrată clubului în întreaga sa carieră sportivă, responsabilii echipei au retras numărul 11 de pe tricoul de joc al echipei, purtat de cel care a rămas în amintirea Sardiniei drept jucătorul legendă al lui Cagliari – cel supranumit Rom
