„În acest timp, turcii şi evreii au început să tremure în faţa cazacilor, care îi jefuiau şi îi supuneau la cazne neînchipuite. Cât despre moldoveni, a fost şi mai rău.
Iar evreii erau puşi în lanţuri şi schingiuiţi în toate nopţile ca să se boteze şi să-şi mărturisească averile. Sufletele noastre erau copleşite de mâhnire auzind plânsetele copiilor şi pruncilor lor”.
„Groaza cumplită îi cuprinsese pe toţi”
La 17 mai 1653, Vasile Lupu a fost înfrânt de Matei Basarab şi a terminat definitiv cu Moldova, unse se va întoarce între patru scânduri:
„S-a reînnoit pentru noi mâhnirea şi spaima, căci ungurii au venit îndată la Iaşi şi au jefuit tot ce au găsit în afara mănăstirilor.
Ne-a cuprins o mare spaimă, astfel că nu puteam dormi noaptea, iar în timpul zilei ne adăposteam în clopotniţe.
Moldovenii s-au răzbunat împotriva duşmanilor lor grecii, care au ajuns în stare jalnică. Li s-au luat toate bunurile, zilnic îi puneau la tot soiul de umilinţe: au ajuns să îi înjunghie cu săbiile pe străzi, să le taie urechile şi să-i bată în văzul tuturor.
Groaza cumplită îi cuprinsese pe toţi.
Frica de grozăviile care s-au abătut asupra noastră ar fi albit părul pruncilor. Nouă ne-au pricinuit boli grele, care constau din friguri, alternând cu fierbinţeli.
Nu aveam putere nici să mergem în ţara cazacilor, nici să ne întoarcem, căci toţi locuitorii ţării sunt hoţi şi tâlhari şi toţi fugarii erau ucişi pe drumurile mari, astfel că până şi caravanele de greci care fugeau erau atacate, măcelărite şi jefuite”.
Au reușit, totuși să fugă în Ţara Românească, în toamna anului 1653: „Creştinii din Ţara Românească sunt foarte evlavioşi şi foarte darnici. Îi iubesc pe străini, nu ca în Ţara Moldovei. Atunci când patriarhul intra la aceştia din urmă, nimeni nu se oprea înaintea lui şi nu îi dădea nici măcar o bucată de pâine”.
Foto: Vasile Lupu împreună cu prima sa soţie, Tudosca, fragment de pictură murală de la biserica „Trei Ierarhi” din Iași
