Germanii masacrează bărbați, femei și copii în Iugoslavia în toamna anului 1941
În ciuda încercărilor de a-și menține neutralitatea la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Iugoslavia a cedat în cele din urmă și a semnat un „tratat de prietenie” cu Germania la sfârșitul anului 1940, alăturându-se în cele din urmă Pactului tripartit al „Axei” în martie 1941. Masele de iugoslavi au protestat față de această alianță și, la scurt timp după aceea, regenții care încercaseră să țină împreună o confederație fragilă de grupuri etnice și regiuni de la crearea Iugoslaviei la sfârșitul Primului Război Mondial au căzut în urma unei lovituri de stat, iar armata sârbă l-a pus la putere pe prințul Petru. Prințul – acum rege – a respins alianța cu Germania – iar germanii au ripostat prin bombardarea Belgradului de către Luftwaffe, ucigând aproximativ 17.000 de persoane.
Rezistența iugoslavă s-a prăbușit, iar regele Petru s-a mutat la Londra și a înființat un guvern în exil. Hitler a început apoi să divizeze Iugoslavia în state marionetă, împărțite în principal pe criterii etnice, sperând să câștige loialitatea unora – cum ar fi croații – cu promisiunea unui stat independent după război. (De fapt, mulți croați au luptat alături de germani în lupta acestora împotriva Uniunii Sovietice). Ungaria, Bulgaria și Italia au mușcat din Iugoslavia, în timp ce rezistența era masacrată în mod regulat. La 21 octombrie, în Kragujevac, 2 300 de bărbați și băieți au fost uciși; la Kraljevo au fost uciși alți 7 000 de către trupele germane, iar în regiunea Macva au fost uciși 6 000 de bărbați, femei și copii.
Partizanii sârbi, care luptau sub conducerea socialistului Josef „Tito” Brozovici, au obținut sprijinul Marii Britanii și ajutorul URSS în lupta lor împotriva ocupanților. „Oamenii pur și simplu nu recunosc autoritatea… ei îi urmează orbește pe bandiții comuniști”, s-a plâns un oficial german care raporta la Berlin.
