Născută la începutul creştinismului, cântarea bizantină, un gen muzical unic transmis de Biserica Ortodoxă, a supravieţuit până în zilele noastre, ceea ce a dus la includerea sa pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO, potrivit franceinfo.fr.
A capella
Bazându-se pe tradiţiile muzicale din Balcani şi din estul Mediteranei, unde se întindea Imperiul Bizantin, cântarea bizantină sau arta psaltică, exclusiv vocală (a capella) şi monofonică, însoţeşte textele liturgice.
Această cântare a creştinilor din Imperiul Roman de Răsărit este codificată în opt moduri sau tonuri.
Este vorba despre o muzică fără modulare armonică, cu un cadru modal fix, spre deosebire de sistemul tonal actual al muzicii occidentale bazat în principal pe cele două moduri, major şi minor.
Apogeul
Pentru a pune în valoare textele biblice, cântarea bizantină a fost dezvoltată mai ales după secolul al III-lea în Imperiul Bizantin, înainte de a atinge apogeul între secolele al XIII-lea şi al XV-lea.
„Influenţa a fost reciprocă între cântarea bizantină şi muzica populară din regiune, fie ea balcanică, evreiască, arabă, armeană sau siriană”, a declarat Konstantinos Siachos, directorul şcolii de muzică bizantină şi tradiţională din Kalamata, în sudul Greciei.
Arta psaltică
Potrivit anumitor experţi, elemente din muzica greacă antică pot fi regăsite în arta psaltică, considerată a fi „o continuare” a Antichităţii.
După destrămarea Uniunii Sovietice în 1989, cântarea bizantină a luat amploare în ţări ortodoxe din estul Europei, precum Bulgaria, Serbia şi România, comentează franceinfo.fr.
Contribuţia sa muzicală bogată depăşeşte lumea ecleziastică şi elementele sale „sunt detectate în muzica populară din Balcani, turcă, arabă sau greacă, în general în cultura mediteraneană”, a mai spus Konstantinos Siachos.
