El contestă legitimitatea lui Filip al VI-lea de Valois și revendică pentru el însuși Coroana Franței. Așa a început Războiul de O Sută de Ani.
Urcarea pe tronul Franței a lui Filip al VI-lea, după moartea ultimului fiu al lui Filip cel Frumos, care nu a lăsat urmași, nu a fost contestată.
Abia ales, noul rege al Franței a încercat să-și consolideze autoritatea, zdrobindu-i la Mont Cassel, aproape de Lille, pe 23 august 1328, pe flamanzi, răsculați împotriva contelui lor, Louis de Nevers.
Cu această ocazie, Filip îi amintește regelui Angliei, Eduard al III-lea, că îi datorează supunere pentru posesiunile sale, Guyenne și Gasconia.
Potrivit regulilor feudale, aceste provincii țineau de Coroana franceză, care le încredințase Plantageneților ca fiefuri.
Din acest moment, lucrurile se deteriorează rapid. Contele de Flandra trece de partea regelui Franței în conflictul – deocamdată verbal – care izbucnise.
Or, burghezii flamanzi își datorează prosperitatea lânii engleze pe care o importă în cantități mari și la prețuri bune și din care fac pânzeturi pe care le vând în toată Europa.
Drept pedeapsă pentru poziția contelui, Eduard al III-lea pedepsește Flandra impunând un embargo asupra exporturilor de lână către această provincie, pe 12 august 1336, scrie Herodote.
Puși în dificultate, țesătorii flamanzi se răscoală împotriva contelui lor sub conducerea unui anume Jacob van Artevelde, neguțător din Gent, charismatic și bun orator. Acesta este cel care îi sugerează regelui Angliei să revendice Coroana Franței.
Departe de a calma lucrurile, Filip al VI-lea proclamă pe 24 mai 1337 confiscarea Bordeaux și a ducatului Guyenne.
Asta era o declarație de război.
Regele Angliei este îndemnat să declare război și de Robert al III-lea d’Artois.
Tatăl acestuia, Filip d’Artois, murise în 1298 în urma rănilor suferite în bătălia de la Furnes împotriva flamanzilor, care avusese loc cu un an înainte.
A murit apoi bunicul său, Robert al II-lea d’Artois, în „bătălia pintenilor de aur”, din 1302. Deodată, tânărul Robert se trezește privat de moștenire din cauza mătușii sale Mahaut.
Cumnat al regelui Filip al VI-lea de Valois, colericul Robert al III-lea urzește fără istov pentru a reintra în posesia drepturilor sale și nu ezită să facă uz inclusiv de documente false.
Personaj foarte pitoresc, el se află în centrul sagăi lui Maurice Druon „Regii blestemați”.
Așa se facă că Eduard al III-lea ajunge să îl provoace public la Westminster pe Filip al VI-lea pe care îl numește „Filip de Valois, cel care își spune rege al Franței”.
Câteva luni mai târziu, în ianuarie 1938, la Gent, în mijlocul aliaților săi flamanzi, Eduard își ia titlul de „rege al Franței”.
