Funcționarii primăriei erau scandalizați de bucureștenii care se scăldau la grămadă despuiați în Dâmbovița

 

Slujbașii Primăriei Bucureștilor făceau plângeri peste plângeri despre bucureștenii care se scăldau despuiați, fără nicio rușine, în apele murdare ale Dâmboviței, cum este aceasta din din 1867:

„În toată întinderea râului Dâmbovița, de la morile Pălici până la Podul de Piatră din str. Craiovei, în locurile cele mai populate și pe la toate podurile peste râu, unde comunicația publică de ambe sexe și toate etățile furnică într-un număr destul de însemnat, în toate zilele, de dimineața până seara se văd individe de toate secsele și etățile scăldându-se și espuindu-se în locurile deschide pe marginea râului în modul cel mai scandalos, întreținând conversațiuni, lipsite de orice pudoare și de toate regulile bunei cuviințe”, aflăm din „D-ale Dâmboviței de altădată” a lui Alexandru Badea.

Băile de gârlă

Pentru reglementarea scăldatului s-au amenajat construcții speciale în preajma cărora bucureștenii se puteau bălăci în apă.

„Băile de gârlă” sau „băile plutitoare”, cum mai erau numite, puteau fi ridicate doar pe timp de vară, fiind de obicei simple barăci de scânduri, plasate chiar pe malul apei și, partial, în apă, unde locuitorii se puteau dezbrăca și spăla „după cuviință”, în schimbul unei taxe modice.

Fiindcă în aceste gherete puteau intra deodată mai multe persoane, fără a se ține cont de sex, și se ajungea astfel la situații promiscue sau periculoase, primăria a luat în 1872 decizia înființării unor „băi” separate pentru bărbați și femei, ne spune aceeași sursă, citată de viabucuresti.ro.

Tot din Dâmbovița se aprovizionau, în zonele de vad, cu maluri joase, și sacagiii cu apă, intrând direct cu căruțele lor trase de cai ca să-și umple butoaiele.

Dâmbovița era așadar atât sursă de apă de băut și de spălat, cât și canal colector de gunoaie și dejecții.

Foto: Acuarelă, Amedeo Preziosi, 1868 – Bucureșteni scăldându-se în Dâmbovița.