Torturarea prizonierilor
Devenind apropiat de Pavel Ștefan, acesta i-a găsit de lucru la sindicatul de la Căile Ferate Române. După o dispută cu tatăl său, Țandără l-a ucis pe tatăl său cu un topor, fiind reținut și condamnat la 12 ani la muncă silnică.
După ce a lucrat o perioadă la Canalul Dunăre-Marea Neagră, servind ca informator al Securității, acesta a susținut că a fost angajat de Securitate pentru a ajuta la torturarea și uciderea prizonierilor politici.
“Pacientul pe care îl aveam și trebuia să-l lichidez, crezi că îi dădeam mâncare ? Eu căutam să îl termin. Nu trebuia să-l ținem două zile. În 24 de ore trebuia terminat. Îl aduceau la 11 noaptea, tot la 11 noaptea, a doua zi pleca de acolo, dar rece. Venea cald și pleca rece. De multe ori mă întrebau câte căpățâni am făcut luna asta. Nu mai țineam minte. Făceam una-două căpățâni pe noapte. Interesul în anii ’50 era să scurtăm intelectualii. Trebuiau eliminați toți care au făcut studii la Paris. Fie că au făcut, fie că nu, ni l-au aruncat pe gât că a terminat studiile la Paris.”
“Coposu? Era o piesă de nimic”
Într-o carte care vorbește despre torționari, la numele Franț Țandără, măsurile de tortură aplicate erau strivirea degetelor cu ușa sau bătaia la testicule. „Cei care veneau mai în forță, erau greu de răpus. Eram doar doi oameni. Eu și securistul. Așa că am cerut să-i aducă mai slăbiți. Nemâncați 7-8 zile. Se cunoștea că nu mâncaseră pentru că nu se puteau ține pe picioare. Acelora le strângeam imediat degetele în ușă. Însă, era o satisfacție să-i batem la testicule. O femeie ne-a dat această lecție. Ea îi bătea cu creionul, eu am făcut o nuielușă, de grosimea unui pix. De multe ori, majoritatea mureau. Puțini au scăpat.”
Conform declarațiilor sale, Țandără a ucis și torturat peste 100 de persoane. Șocul a intervenit atunci când, întrebat fiind, acesta a declarat că: “Era o plăcere de a tortura. O distracție. Ideea era să scoatem de la el ce avea de spus. Dacă nu se întâmpla într-o oră, îl terminam. Și dacă mărturisea, tot nu scăpa. Nu aveai de ce să îl lași. Oamenii curați la suflet nu au scăpat. I-am terminat pe toți. În 1953, nu mai exista nimeni de lichidat. Că rămăsese Coposu ? Era o piesă de nimic. Sau Diaconescu. Ce mare piesă a fost ?”
