Vicontele francez care a traversat Dobrogea în 1843 visa la canalul Dunăre-Marea Neagră

 

Vicontele Alexis de Valon a lăsat în însemnările sale de călătorie, între Constantinopol și Occident, o descriere a Dobrogei anului 1843.

Ajunge cu vaporul la Constanta, care abia merită numele de port. Un sat sărăcăcios cu bordeie, asemănătoare cu locuințele castorilor.

Vede numai femei în zdrențe și copii de țigani. Întreaga populație nu număra mai mult de 150 de suflete în ziua în care un inginer alesese satul ca schelă pentru vapoarele spre și dinspre Constantinopol.

Bagajele îi sunt încărcate în care trase de boi, iar călătorii poftiți de agentul Societății austriece de vapoare pe Dunăre, un domn Marinovici, să intre într-o baracă sărăcăcioasă și murdară pe afară, dar foarte curată înăuntru.

Li se servește un dejun bogat cu apă la gheață, fapt care îl nedumerește pe francez în acel sat sărac.

După prânz au pornit la drum în căruțe trase de câte patru cai. La Constanța, printre călători vede bulgari pe jumătate goi, ruși în blăni de oaie, munteni cu căciuli sălbatice, sârbi cu pălării late, polonezi și moldoveni.

Drumul spre Galați este pustiu, o stepă imensă, lipsită de vegetație, fără o singură locuință sau ființă omenească.

Nu vede nici măcar o pasăre.

Se ivește un lac cu câțiva copaci. În mijlocul apei se află o insulă împădurită. Pe mal câteva colibea locuite de pustnici, trei-patru familii de turci, hrănindu-se din laptele câtorva vaci albe și din zarzavaturile dintr-o grădină.