Frances Perkins, prima femeie într-un cabinet prezidențial și „arhitecta New Deal-ului” în SUA
Când s-a născut Frances Perkins, femeile încă nu aveau dreptul de vot în Statele Unite. Cu toate acestea, Perkins a ajuns să aibă o carieră de succes în guvernul american, dominat în mare parte de bărbați, fiind prima femeie care a făcut parte dintr-un cabinet prezidențial.
În calitate de Secretar al Muncii al președintelui Franklin D. Roosevelt, Frances Perkins a contribuit la elaborarea unora dintre cele mai cunoscute politici ale acestuia.
Născută la Boston, la 10 aprilie 1880, Frances Perkins (Fannie Coralie Perkins) provenea dintr-o familie ale cărei rădăcini se întindeau până în zilele de dinaintea Revoluției Americane. Copilăria ei a fost marcată în mare măsură de bunica ei, Cynthia Otis Perkins, care o încânta pe tânăra Perkins cu povești despre isprăvile strămoșilor ei atât din timpul Războiului francez și indian, cât și din timpul Războiului de Independență. Mai târziu, Perkins a afirmat: „Sunt un produs al bunicii mele”, iar aprecierea istoriei americane și a valorilor „yankee” pe care i-a insuflat-o această femeie puternică a influențat-o pe Perkins pe tot parcursul vieții sale.
Tatăl ei, Frederick, a jucat, de asemenea, un rol important în educația tinerei sale fiice, învățând-o să citească de la o vârstă foarte fragedă și oferindu-i chiar și lecții de limbă greacă. Perkins și-a continuat educația la Mount Holyoke College din Massachusetts (la începutul secolului al XX-lea era un lucru foarte neobișnuit ca femeile să urmeze o facultate), unde s-a specializat în fizică, însă un curs de economie a fost cel care a determinat cursul carierei sale.
După ce profesorul ei i-a cerut să observe direct condițiile din fabricile din New England, Perkins a scris mai târziu că a fost îngrozită să descopere că „nu existau prevederi prin care să se asigure sănătatea angajaților și nici să se îngrijească în mod adecvat de despăgubirea lor în caz de accidente”.
După absolvirea facultății în 1904, Perkins a devenit profesoară, iar în timpul liber a desfășurat activități sociale cu săracii și șomerii, declarând: „Trebuia să fac ceva în legătură cu pericolele inutile ale vieții, cu sărăcia inutilă”.
Apoi, în 1910, și-a luat masteratul în economie și sociologie la Universitatea Columbia, continuându-și în același timp munca printre cei săraci. În același an, a fost numită secretar executiv al Ligii Consumatorilor din New York, lucrând pentru a proteja femeile și copiii care munceau în interiorul fabricilor din oraș, făcând lobby cu succes pentru a promova o lege care să limiteze orele de muncă ale acestora la 54 pe săptămână.
În curând, Frances Perkins a început să promulge astfel de reforme la o scară mult mai mare.
Ascensiunea în mediul politic
Deși administrația președintelui Franklin D. Roosevelt nu a început să impună o serie de reforme și programe progresiste de mare anvergură, (cunoscute sub numele de New Deal abia în anii ’30), Frances Perkins a declarat mai târziu că 25 martie 1911 a fost „ziua în care s-a născut cu adevărat New Deal-ul”.
În acea zi, fabrica de cămăși Triangle Shirtwaist Factory din Greenwich Village, New York, a luat foc, blocând înăuntru multe dintre angajatele sale, majoritatea femei, iar unele dintre ele au sărit în gol de la etajele superioare. În cele din urmă, incendiul a provocat 146 de morți și a expus pericolele legate de condițiile nesigure din fabrici.
Ca răspuns, orașul a înființat un Comitet pentru siguranță, în fruntea căruia a fost numită Frances Perkins, la recomandarea lui Theodore Roosevelt însuși. Activitatea lui Perkins în cadrul comitetului a contribuit la stabilirea „celui mai cuprinzător set de legi care reglementau sănătatea și siguranța la locul de muncă din întreaga națiune”, iar munca sa nu a trecut neobservată.
Frances Perkins pe coperta revistei TIME. 1933
Guvernatorul Al Smith a numit-o pe Perkins în Comisia industrială a statului New York în 1918, ceea ce a făcut-o să devină prima femeie însărcinată cu o funcție administrativă în guvernul statului New York, dar și cea mai bine plătită femeie dintr-o funcție publică din Statele Unite până în acel moment. Când Smith a fost succedat de Franklin D. Roosevelt în 1928, viitorul președinte a numit-o pe Frances Perkins în funcția de comisar industrial, iar în 1933 a adus-o cu el la Washington în calitate de Secretar al Muncii, devenind astfel prima femeie membră a cabinetului din istoria SUA.
Când s-a alăturat cabinetului Roosevelt, Frances Perkins a declarat că a venit „la Washington pentru a munci în numele lui Dumnezeu, al lui FDR și al milioanelor de muncitori de rând”. A făcut întocmai acest lucru, deoarece politicile pe care le elaborase și le pusese în aplicare în New York în timpul carierei sale profesionale aveau să contribuie în curând la formarea bazei New Deal-ului lui Roosevelt, menit să combată efectele Marii Depresiuni.
În 1938, Perkins a contribuit la elaborarea Legii privind standardele de muncă echitabile, care a stabilit salariul minim și numărul maxim de ore de muncă, a interzis munca copiilor și a stabilit săptămâna de lucru de 40 de ore.
Frances Perkins îl salută pe Franklin D. Roosevelt la întoarcerea sa la Casa Albă după Conferința de la Teheran din 1943
Deși povestea lui Frances Perkins a rămas nevalorificată după moartea ei din 1965 (85 de ani), ea a primit o parte din ceea ce i se cuvine în timpul campaniei prezidențiale din 2016. Atunci, Hillary Clinton, a cărei carieră îi datorează fără îndoială multe lui Perkins, a scris pe Twitter despre contribuțiile semnificative ale lui Perkins la modelarea istoriei americane. În acel mesaj, Clinton a inclus un citat din Perkins care dezvăluie mai multe informații despre cine a fost această doamnă, membră a cabinetului de pionierat și de ce rămâne importantă și astăzi: „Un guvern ar trebui să urmărească să ofere tuturor oamenilor aflați sub jurisdicția sa cea mai bună viață posibilă”.
